Cioban în stare gravă după ce a fost sfâşiat de un urs în Munţii Retezat. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş - FOTO

Un cioban în vârstă de 54 de ani din comuna Baru a fost rănit, în noaptea de luni spre marţi, de un urs care atacase oile de la stâna unde lucrează, situată la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Retezat.

378 afișări
Imaginea articolului Cioban în stare gravă după ce a fost sfâşiat de un urs în Munţii Retezat. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş - FOTO

Cioban în stare gravă după ce a fost sfâşiat de un urs în Munţii Retezat. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş

Ciobanul atacat de un urs în Munţii Retezat a fost transportat, marţi după-amiază, la un spital din Târgu Mureş cu un elicopter SMURD, urmând să fie supus unor intervenţii chirugicale.

"Elicopterul SMURD a aterizat în zona lacului Zănoaga, la peste 2.000 de metri în Retezat şi de acolo a preluat rănitul pe care l-a transportat la un spital din Târgu Mureş unde, din câte am înţeles de la medici, va fi supus unor intervenţii chirugicale", a declarat, marţi după-amiază, şeful Serviciului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

"Din câte am înţeles, ursul a atacat oile de la stână, iar ciobanul a încercat să-l fugărească. A fost atacat şi are răni în zona scalpului, a feţei, un umăr dislocat şi un picior sfâşiat. A pierdut mult sânge şi nu ar putea rezista la un drum de cinci ore, până în zona unde poate fi preluat de o ambulanţă, motiv pentru care am solicitat un elicopter SMURD care să-l preia pe rănit de pe munte", mai declara Ovidiu Bodean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici