Cluj: Site-ul UBB, spart de hackeri înaintea vizitei cancelarului Germaniei, Angela Merkel

Site-ul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj a fost spart de hackeri, în noaptea de luni spre marţi, înaintea vizitei în Cluj-Napoca a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, conducerea instituţiei de învăţământ anunţând că va depune plângere la Poliţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

82 afișări
Imaginea articolului Cluj: Site-ul UBB, spart de hackeri înaintea vizitei cancelarului Germaniei, Angela Merkel

Cluj: Site-ul UBB, spart de hackeri înaintea vizitei cancelarului Germaniei, Angela Merkel (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Un hacker a postat mesajul "r00t.hax0r v-o trage la m...e că o rămas fără bere", care nu permitea accesarea site-ului, dar în urma intervenţiei specialiştilor informaticieni ai UBB mesajul a fost şters după o jumătate de oră.

Purtătorul de cuvânt al UBB, Cristina Nistor, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că mesajul a fost postat în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 0.30.

"Specialiştii noştri informaticieni au intervenit rapid şi au reuşit ştergerea mesajului care a apărut în jurul orei 0.30 în noaptea de luni spre marţi. Nu a rămas pe site decât circa o jumătate de oră. UBB va înainta o plângere la Poliţie pentru prinderea celor care au săvârşit această infracţiune informatică", a spus Nistor.

Angela Merkel a început, marţi, a doua vizită în România de când este şef al guvernului de la Berlin, prima prezenţă fiind prilejuită de summit-ul NATO din aprilie 2008.

Merkel se va mai întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici