Cluj: Un bărbat a întrerupt discursul lui Boc, strigându-i în maghiară "Ruşine”

Un bărbat a întrerupt, marţi, discursul rostit de primarul Emil Boc la manifestările desfăşurate la Cluj-Napoca pentru marcarea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni şi i-a strigat în limba maghiară "Să îţi fie ruşine”, iar edilul i-a răspuns "Mulţumesc”, tot în limba maghiară.

4064 afișări
Imaginea articolului Cluj: Un bărbat a întrerupt discursul lui Boc, strigându-i în maghiară "Ruşine”

Cluj: Un bărbat a întrerupt discursul lui Boc, strigându-i în maghiară "Ruşine” (Imagine: Raul Stef/ Arhiva Mediafax Foto)

Bărbatul care avea asupra sa un steag cu denumirea municipiului Cluj-Napoca în trei limbi, română, maghiară şi germană – "Cluj, Kolozsvar, Klausenburg” - a întrerupt discursul primarului Emil Boc, rostit pe scenă, la ceremonia de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni care a avut loc la plăcuţa comemorativă a poetului Petofi Sandor, şi i-a strigat, de mai multe ori, în limba maghiară, "Să îţi fie ruşine, Emil Boc”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Edilul i-a replicat de pe scenă că nu refuză niciodată un dialog.

"Din respect pentru dumneavoastră, mă ascultaţi, că vreau să vă ascult şi eu pe dumneavoastră. Köszönöm. (<Mulţumesc>, în limba maghiară – n.r.). Asta înseamnă că putem să avem un dialog oriunde şi oricând şi nu îl voi refuza niciodată, dar să înţelegem că doar punând accent pe lucrurile care ne unesc, vom putea merge împreună. Acest lucru este prima şi cea mai importantă lecţie pe care ne-au lăsat-o înaintaşii noştri şi la care ne raportăm astăzi”, a spus Boc.

Bărbatul a declarat, ulterior, că este nemulţumit de faptul că Emil Boc nu respectă multiculturalitatea oraşului.

"Am adus acest steag cu numele Clujului în trei limbi ca să arăt ce înseamnă multiculturalitate. Oraşul a fost Capitala Europeană a Tineretului pe nedrept. Ar trebui să şi fie multiculturalitate cu adevărat, nu doar să aruncăm cu cuvintele, aşa cum face Emil Boc", a spus bărbatul.

La ceremonia de depunere de coroane de flori la plăcuţa comemorativă a lui Petofi Sandor şi discursuri au participat circa o mie de persoane, manifestarea încheindu-se cu intonarea imnului Ungariei de către cei prezenţi.

De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcată, în fiecare an, în majoritatea localităţilor din Transilvania, sunt comemoraţi eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848-1849.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici