CNAS: Spitalele au făcut internări validate cu cardul de sănătate, dar şi ale pacienţilor fără card

Spitalele au făcut internări validate cu cardul, dar şi ale pacienţilor care nu aveau card, în primele ore de funcţionare a sistemului nefiind semnalate probleme, a anunţat, vineri, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

1573 afișări
Imaginea articolului CNAS: Spitalele au făcut internări validate cu cardul de sănătate, dar şi ale pacienţilor fără card

CNAS: Spitalele au făcut internări validate cu cardul de sănătate, dar şi ale pacienţilor fără card (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

În prima zi de funcţionare a cardului naţional de sănătate, reprezentanţii caselor de asigurări au fost prezenţi în judeţe, la furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice, pentru a se asigura că introducerea cardului naţional de sănătate nu creează probleme asiguraţilor, se arată într-un comunicat de presă al CNAS transmis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit CNAS, la spitale au fost efectuate atât internări validate cu cardul de sănătate, cât şi în urma verificării asiguraţilor în sistem, în cazul celor care nu a intrat încă în posesia cardului de sănătate. Servicile medicale nevalidate cu cardul de sănătate sunt monitorizate separat, pentru a le analiza şi a accelera predarea cardurilor către asiguraţi.

"Adresabilitatea pacienţilor, aşa cum era de aşteptat, este mai mică în această perioadă. Cu toate acestea, vom monitoriza în continuare foarte atent modul în care furnizorii de servicii medicale utilizează cardul de sănătate, pentru a ne asigura că pacienţii au acces neîngrădit la serviciile de care au nevoie. Casele de asigurări vor raporta periodic sau ori de câte ori au de semnalat o problemă, pentru a găsi rezolvarea în cel mai scurt timp, fără a crea disconfort pacienţilor", a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, citat în comunicat.

CNAS a precizat că, la nivelul fiecărei case de asigurări, există personalul necesar pentru a elibera cardul de sănătate acelor asiguraţi care vin să îl solicite.

Vineri, până la orele 12.00, un număr redus de asiguraţi s-a adresat caselor de asigurări pentru a solicita eliberarea cardului de sănătate sau a adeverinţei de înlocuire a cardului. În medie, o casă de asigurări a eliberat 20 de carduri, excepţie făcând doar Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, care până la orele prânzului a eliberat 44 de carduri.

În funcţie de numărul de carduri rămase nepredate, sunt deschise unul sau mai multe ghişee de eliberare, precum şi a adeverinţelor de înlocuire a acestora, pentru asiguraţii care solicită card duplicat sau refuză cardul de sănătate din motive religioase ori de conştiinţă. De asemenea, pentru a da posibilitatea asiguraţilor să depună cereri pentru eliberarea unui card duplicat, sunt deschise casieriile unde asiguraţii pot efectua plata, în cazul în care cardul iniţial a fost pierdut sau deteriorat.

Furnizorii pot apela oricând la helpdesk-ul pregătit să preia şi să rezolve în cel mai scurt timp orice problemă întâmpinată în modul de funcţionare a sistemului.

Asiguraţii au la dispoziţie atât numărul de telefon inscripţionat pe cardul de sănătate, cât şi numerele de telefon ale caselor de asigurări, pentru a cere relaţii despre cardul de sănătate.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a cerut reprezentanţilor Direcţiilor de Sănătate Publică şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să verifice în teren, la furnizorii de servicii de sănătate, dacă există cititoare de card achiziţionate, personal instruit pentru utilizarea acestora, dar şi softurile necesare implementării sistemului.

În prima zi de implementare a sistemului informatic privind cardului naţional de sănătate, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au verificat 16 unităţi sanitare, respectiv Spitalul Clinic "Sfânta Maria", Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon", Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, toate cele trei institute de pe platforma Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenţă "Marie Curie", Institutul Hociotă, Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic "Th. Burghele", Spitalul Clinic Colţea, Spitalul de Pneumoftiziologie "Sfântul Ştefan" şi Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "D. Teodorescu". În toate spitalele verificate, cititoarele de carduri funcţionau în parametrii normali pentru internări, externări şi alte servicii medicale, iar personalul era instruit pentru folosirea sistemului.

Direcţiile de Sănătate Publică vor continua şi săptămâna viitoare verificările în unităţile sanitare, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Cardul naţional de sănătate a devenit de vineri, 1 mai, unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta face dovada calităţii de asigurat şi confirmă prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, declara, miercuri, că aproape 840.000 de persoane nu şi-au ridicat cardul de sănătate de la casele de asigurări de sănătate sau de la medicul de familie, dar vor primi servicii medicale şi medicamente şi după 1 mai, când cardul devine obligatoriu, consultaţiile fiind monitorizate separat.

Introducerea cardului de sănătate nu modifică drepturile asiguraţilor la servicii medicale. Serviciile medicale de urgenţă se vor acorda fără să fie necesară validarea cu cardul, pentru că acestea se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.

De asemenea, copiii cu vârsta până în 18 ani, care nu au primit card de sănătate, beneficiaza de servicii medicale conform legii. Aceste servicii se acordă necondiţionat, indiferent dacă părinţii sau tutorii legali sunt sau nu asiguraţi.

Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici