Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea

Hidrologii au emis sâmbătă o nouă avertizare cod galben, pentru râuri din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea, unde până duminică dimineaţă se pot produce inundaţii locale.

99 afișări
Imaginea articolului Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea

Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, de sâmbătă, ora 21.30, până dumnică, la ora 10.00, vor fi sub avertizare cod galben râurile din bazinele hidrografice Teslui, Gemărtălui (judeţele Dolj şi Olt), Beica şi Mamu (judeţele Vâlcea şi Olt).

De asemenea, potrivit unei avertizări emise vineri, râurile din bazinele hidrografice Lotru (judeţul Vâlcea), Olteţ superior şi mijlociu şi alţi afluenţi ai Oltului (judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş), Argeş superior şi mijlociu şi afluenţii săi (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa superioară şi mijlocie şi afluenţii săi (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău superior şi mijlociu şi afluenţii săi (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat şi Putna (judeţele Vrancea şi Buzău), afluenţii Oltului din judeţele Covasna, Braşov şi Sibiu sunt sub avertizare cod galben de inundaţii până luni, la ora 14.00.

Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că până duminică, la ora 10.00, vor fi ploi în toate regiunile, iar la munte, precipitaţiile vor duce la topirea stratului de zăpadă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici