COD GALBEN de inundaţii pe râuri din Satu Mare

Râuri din judeţul Satu Mare se află sub cod galben de inundaţii până luni la ora 9.00, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

233 afișări
Imaginea articolului COD GALBEN de inundaţii pe râuri din Satu Mare

COD GALBEN de inundaţii pe râuri din Satu Mare şi Maramureş (Imagine: Mediafax Foto)

Codul galben de inundaţii emis duminică pentru râuri din judeţul Satu Mare a fost prelungit până luni la ora 9.00 de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Atenţionarea vizează râurile din bazinul Tur, unde sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Atenţionarea vizează râurile mici din bazinele Tur şi Iza, unde se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale, şi creşteri rapide de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Hidrologii au emis anterior un cod galben valabil până la ora 20.00 în Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, vizate fiind râurile mici din bazinul Lăpuşului (cu probabilitate mai mare pe râurile mici din bazinul mijlociu şi inferior al Lăpuşului) - judeţul Maramureş, unii afluenţi mici ai Someşului din judeţele Sălaj şi Maramureş şi unele râuri mici din bazinul Someşului Mare (cu probabilitate mai mare pe afluenţii de dreapta ai Someşului Mare) - judeţul Bistriţa-Năsăud.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare potrivit căreia duminică şi luni va ploua în aproape toată ţara, precipitaţii abundente fiind aşteptate în special în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici