COD GALBEN de ploi în 12 judeţe din ţară. Zeci de case inundate în Arad. Turişti blocaţi şi 23 de localităţi din judeţul Suceava afectate de furtuni. În Valea Jiului, aproape 600 de maşini avariate de grindina - VIDEO

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi pentru 12 judeţe din ţară, atenţionarea fiind valabilă de luni, 20 iunie, ora 14.00 până marţi, 21 iunie, ora 11.00.

4928 afișări
Imaginea articolului COD GALBEN de ploi în 12 judeţe din ţară. Zeci de case inundate în Arad. Turişti blocaţi şi 23 de localităţi din judeţul Suceava afectate de furtuni. În Valea Jiului, aproape 600 de maşini avariate de grindina  - VIDEO

COD GALBEN de ploi în 12 judeţe din ţară. Arad: Zeci de case, străzi şi mai multe instituţii, inundate / ISU Suceava: 23 de localităţi afectate de furtuni, turişti blocaţi (Imagine: Balazs Attila/ Mediafax Foto)

CODUL PORTOCALIU de inundaţii, prelungit până marţi la ora 10.00. Care sunt zonele afectate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a prelungit avertizarea cod portocaliu de inundaţii, valabilă pentru râuri din nouă judeţe, până marţi, la ora 10.00, în paralel fiind în vigoare şi un cod galben de inundaţii.

2.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în urma inundaţiilor

Aproximativ 2.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi au intervenit în sprijinul populaţiei din zonele afectate de inundaţii, în ultimele 24 de ore, 162 de persoane fiind evacuate, în timp ce doi oameni şi-au pierdut viaţa, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit unui comunicat de presă emis de MAI, în ultimele 24 de ore au fost emise 30 de avertizări de fenomene meteorologice periculoase, în urma cărora au fost mobilizaţi aproximativ 2.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi în zonele de risc pentru populaţie. 162 de persoane au fost evacuate preventiv, fiind cazate la rude sau în spaţii amenajate de autorităţile local, precizează instituţia.

Din cauza furtunilor puternice, două persoane şi-au pierdut viaţa. În judeţul Mureş un minor a murit după ce un copac a căzut peste un autoturism în care se aflau cinci persoane, dintre care trei erau copii. O altă persoană şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită de un fulger, în judeţul Timiş.

Efectivele din teren au fost suplimentate, duminică noaptea, pentru judeţele Arad, Hunedoara şi Suceava. De asemenea, nivelul de alertă a fost ridicat pentru alte unităţi din cadrul ISU Alba şi ISU Bihor, informează MAI.

Cod portocaliu de ploi şi vijelii în judeţele Satu Mare şi Sălaj

Meteorologii au emis o avertizare de tip cod portocaliu de ploi şi vijelii, valabilă până la ora 13.40, pentru judeţele Satu Mare şi Sălaj.

Codul portocaliu este în vigoare pentru sudul şi estul judeţului Satu Mare, îndeosebi pe aliniamentul localităţilor: Cehăluţ, Supuru de Jos, Tăşnad, Craidorolţ, Viile Satu Mare, Livada, Camarzana, Călineşti-Oaş, Mediesu Aurit şi pentru extremitatea vestică a judetului Sălaj, în zona localităţilor: Halmaşd, Nuşfalău, Marca, Ip, Carastelec, Maerişte, Sărmaşag, Bobota, Chiesd, anunţă ANM.

Potrivit avertizării, în aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindina de dimensiuni medii şi mari, ploi cu caracter de aversă care vor cumula până la 40 l/mp şi intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.

Cod galben de luni, la ora 14.00, fiind valabilă până marţi la ora 11.00

Atenţionarea cod galben intră în vigoare luni, la ora 14.00, fiind valabilă până marţi la ora 11.00, interval în care meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ şi disconfort termic în 12 judeţe.

Judeţele vizate sunt : Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba-Iulia, Hunedoara, Timişoara, Covasna, Gorj, Mehedinţi.

În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, precum şi în vestul Transilvaniei şi al Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, în restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi la intensitate mai redusă.

Din după-amiaza zilei de luni, 20 iunie, în sudul, estul şi local în centrul ţării disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Arad: Zeci de case, străzi şi mai multe instituţii, inundate, unele zone fiind fără curent

Zeci de gospodării, Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad, subsolurile mai multor biserici şi clădiri din Arad, au fost inundate, duminică, în urma unei furtuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din cauza unei furtuni puternice, zeci de case, clădiri, subsolurile unei biserici, a sediului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a Spitalului Matern, Serviciului Judeţean de Ambulanţădar şi Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad, au fost inundate.

Câteva zeci de străzi şi mai multe intersecţii şi pasaje importante din municipiul Arad sunt inundate duminică seara, pe alocuri apa având chiar şi un metru. Unii copaci rupţi au căzut pe maşini, iar circulaţia pe DN7 între vama Nădlac şi municipiul Arad se desfăşoară cu dificultate din cauza copacilor rupţi de pe carosabil. Mai multe zone sunt fără curent electric de câteva ore pentru că sunt rupţi stâlpi de curent.

"Judeţul şi municipiul Arad s-au aflat sub două avertizări consecutive de cod portocaliu cu ploi de peste 35 de litri/mp şi grindină. În acest moment, Detaşamentul Arad intervine în 50 locaţii pentru evacuare apă şi la un incendiu pe strada Pompei din municipiul Arad, ca urmare a unui trăznet. În aşteptarea mai sunt circa 50 de puncte în care trebuie să se intervină pentru evacuarea apei sau îndepărtarea arborilor căzuţi pe străzi sau pe case. Sunt peste 200 de apeluri. Se mai intervine pentru degajare copaci şi stâlpi în municipiul Arad şi pe DN7. Au fost suplimentate forţele de intervenţie, chemându-se turele libere de acasă. De asemenea s-a decis solicitarea de motompe de la Primăria Arad, care să vină în sprijinul echipajelor", a declarat corepondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Compania de Apă Arad a anunţat, duminică seara, că "echipele S.C. Compania de Apa Arad S.A. au fost mobilizate si intervin mai multe zone din municipiul Arad pentru a evacua apele pluviale de pe carosabil. Echipele S.C. Compania de Apa Arad S.A. intervin cu 3 vidanje, 2 vome si 4 pompe in zona Gemi Center, pasajul str. Voinicilor, in sensul giratoriu din cartierul Sanicolaul Mic, dar si in zone din cartierele Bujac, Gai si Aradul Nou".

 

În Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, extinsă recent într-o construcţie nouă, a plouat.

 

"E plin de apă în Unitatea de Primiri Urgenţe pentru că plouă prin tavan. Camera de resuscitare a fost evacuată, UPU este relocată pe zona la UPU Pediatrie. Era plin de pacienţi în momentul începerii incidentelor. Oamenii şi aparatele au fost mutate, nimeni nu este în pericol", a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Arad, medicul Ciprian George Pribac.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad continuă să contabilizeze intervenţiile la ora transmiterii acestei ştiri.

ISU Suceava: 23 de localităţi afectate de furtuni, turişti blocaţi în case de vacanţă sau pensiuni

Un număr de 23 de localităţi din judeţul Suceava au fost afectate în ultimele ore din cauza furtunilor, fiind inundate mai multe locuinţe şi gospodării, DN 17 blocat de aluviuni, iar zeci de turişti au fost blocaţi în case de vacanţă sau pensiuni, informează corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvând al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că în urma ploilor abundente de duminică seara şi din noaptea de duminică spre luni pompierii militari suceveni au intervenit în 23 de localităţi din tot judeţul.

Astfel 317 persoane din care 138 de pompieri au intervenit în divese situaţii generate de ploile torenţiale în Cajvana, Poieni-Solca, Botoşana, Ehreste, Cununschi, Zalomestra, Gura Humorului, Voroneţ, Pojorâta, Negrileasa, Gălăneşti, Izvoarele Sucevei, Soloneţu Nou, Gura Solcii, Suceava, Lungeni, Doroteia, Plutoniţa, Bivolărie, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Ciumârna şi Vatra Moldoviţei.

Cele mai afectate localităţi, din cauza inundaţiilor, au fost Plutoniţa, Gura Humorului, în cartierul Bogdăneasa, şi Doroteia, fiind înregistrate 11 locuinţe inundate, 32 de anexe, 84 de curţi sau grădini şi trei beciuri.

Pompierii militari au intervenit duminică la ora 23:30 pentru deblocarea DN17, pe raza oraşului Gura Humorului, care era blocat de aluviuni. Astfel, în aproximativ jumătate de oră, pompierii au îndepărtat toate resturile aduse de viituri pe carosabil şi au redat traficului drumul ce leagă Moldova de Ardeal.

Pompierii militari au mai intervenit pentru evacuarea unor persoane, care erau cazate la cinci case de vacanţă, şi au rămas izolate din cauza unor podeţe avariate.

Echipele ISU au consolidat trecerile şi au evacuat 30 de persoane, iar după consolidarea căilor de acces, alţi 58 de turişti au rămas la pensiuni şi nu a mai fost necesară evacuarea lor.

O altă intervenţie s-a desfăşurat în cartierul Bogdăneasa din oraşul Gura Humorului, unde o mamă cu fiica sa, care erau programate la medic, au fost trecute pe o punte de acces consolidată, cu ajutorul pompierilor militari.

Zonele critice au fost în permanent monitorizate pe tot parcursul nopţii, urmând ca în perioada următoare, comisii mixte să se deplaseze în teren şi, împreună cu autorităţile locale, să evalueze pagubele generate de inundaţii, a precizat Găleată.

Valea Jiului: Aproape 600 de maşini avariate de grindina căzută în noaptea de sâmbătă spre duminică

Poliţiştii au eliberat, de duminică şi până luni la prânz, aproape 600 de dovezi de circulaţie proprietatilor ale căror maşini au fost afectate de grindina de dimensiunea unui ou care a căzut în Valea Jiului în noaptea de sâmbătă spre duminică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sute de maşini din Valea Jiului au fost avariate de grindina ce a avut şi dimensiunea unui ou, aproape 600 de proprietari prezentându-se până luni la prânz, la secţiile de poliţie din localităţile Văii Jiului pentru a obţine o dovadă de circulaţie.

”Până la această oră (luni la ora 11.30-n.r.) poliţiştii de la serviciile rutiere din Valea Jiului au eliberat 582 dovezi de circulaţie pentru proprietarii maşinilor care au fost afectate de căderile de grindină din noaptea de sâmbătă spre duminică”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Potrivit sursei citate, cele mai multe dovezi de circulaţie au fost eliberate la Petroşani, 400 la număr.

Poliţiştii din municipiul Lupeni au eliberat cinci dovezi de circulaţie, cei din municipiul Vulcan 60, în timp ce poliţiştii din oraşul Petrila au eliberat 90 de dovezi de circulaţie. Alte 27 de dovezi care permit şoferilor să circule cu maşinile fără a fi sancţionaţi de poliţişti au fost eliberate de oamenii legii din oraşul Uricani.

Grindina care a avut chiar şi dimensiunea unui ou a îndoit tabla de pe autovehicule şi a spart lunete şi parbrize.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici