Codruţ Marta, care este dat dispărut din 2012, ar putea fi declarat oficial mort

Codruţ Marta, fost şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, în perioada în care acesta era preşedintele ANAF, dispărut din 2012, ar putea fi declarat mort de instanţă, după ce o femeie a cerut magistraţilor declararea judecătorească a morţii.

Codruţ Marta care este dat dispărut din 2012, ar putea fi declarat, oficial, mort

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 a fost introdusă o acţiune prin care se cere declararea judecătorească a morţii în cazul lui Codruţ Marta, fost şef de cabinet al lui Sorin Blejnar din perioada în care acesta din urma deţinea funcţia de preşedinte al ANAF. Solicitarea a fost introdusă pe rolul instanţei de o femeie pe nume Raluca Merfu, urmând a fi soluţionată în funcţie de probele depuse.

Potrivit codului civil, articolul 49, atunci când "(1)o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă" şi "dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic".

Codruţ Marta este dat în urmărire internaţională din 2012.

Poliţia a fost sesizată pe 25 mai 2012 cu privire la dispariţia în împrejurări suspecte a lui Codruţ Alexandru Marta, fostul şef de cabinet al fostului preşedinte ANAF Sorin Blejnar, de către soţia acestuia, Andreea Marta, care a precizat că ultima dată soţul ei a fost văzut pe 21 mai.

Ulterior, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Direcţia de Investigaţii Criminale - Serviciul Urmăriri, a dispus darea în urmărire internaţională prin Interpol a lui Codruţ Alexandru Marta.

Numele lui Codruţ Marta a fost vehiculat în mai multe dosare de evaziune fiscală, fiind cercetat alături de fostul preşedinte ANAF Sorin Blejnar şi de alte persoane cu funcţii de conducere în autorităţi de control ale statului.

În legătură cu dispariţia lui au fost audiate mai multe persoane, cunoscuţi şi apropiaţi ai acestuia, printre care şi Elan Schwartzenberg şi Sorin Blejnar.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 12 comentarii
Taguri:
ANAF ,
MORT ,
MARTA
COMENTARII
  • Olga Szekely 8 mar 2016

    Parca am citit de ei de o vreme ca au ajuns in statul WA undeva si au ascuns sume mari de bani dar au fost cautati de romani si extradati de americani ...

  • D 7 mar 2016

    Hi,hi,hi ! Ce se va mai bucura Codrut Marta , cand va afla vestea asta , acolo pe unde este !

  • Liviu Chilian 7 mar 2016

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20849817-cine-este-darren-white-fostul-sef-secret-service-cine-face-afaceri-romania.htm --- Sper sa cititi informatia LETALA. Ei, Jewnglishtanezii Satanici si Ssmito-Iudeoizii Diabolici, ne extermina pe noi, Romanii. Cu ajutor Jewropean(vezi Merkel)

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Vasile Blaga demisionează de la conducerea PNL