Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, dat în urmărire naţională după ce a fost dat dispărut de soţie

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Direcţia de Investigaţii Criminale - Serviciul Urmăriri a dispus darea în urmărire naţională a fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruţ Alexandru Marta, în vârstă de 38 de ani, persoană dată dispărută.

2273 afișări
Imaginea articolului Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, dat în urmărire naţională după ce a fost dat dispărut de soţie

Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, dat în urmărire naţională după ce a fost dat dispărut de soţie

Poliţia a fost sesizată vineri, 25 mai, cu privire la dispariţia în împrejurări suspecte a lui Codruţ Alexandru Marta - care a fost şeful de cabinet al şefului ANAF Sorin Blejnar - de către soţia acestuia, care a precizat că ultima dată soţul ei a fost văzut în 21 mai 2012.

Semnalmente: înălţime: 1,80 - 1,84 m, constituţie solidă, ten deschis, ochi albaştri, nas proeminent, bărbia rotundă.

La data dispariţiei era îmbrăcat în sacou de culoare albastru închis, la coate având întărituri din alt material, cămaşă de culoare deschisă (roz-lila), jeanşi de culoare albastru deschis, pantofi albastru închis, din piele întoarsă, mărimea 43, purta ochelari de vedere.

Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg au fost audiaţi, luni după-amiază, de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu dispariţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Blejnar, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Soţia lui Codruţ Marta a anunţat dispariţia bărbatului său vineri, 25 mai.

Ea a precizat poliţiştilor că soţul său a plecat de acasă în 21 mai.

Astfel, cauza a fost preluată de procurori care i-au audiat, alături de alte persoane, pe cei apropiaţi lui Marta, respectiv pe fostul şeful său, Sorin Blejnar, şi pe Elan Schwartzenberg.

Marta avea obiceiul de a lipsi de acasă, însă după patru zile de la plecarea sa, soţia lui a alertat autorităţile pentru a-l găsi, susţin sursele citate.

Numele lui Codruţ Marta a fost vehiculat în cadrul anchetei referitoare la Peter Attila Racz, deferit justiţiei în decembrie 2011, alături de alte 15 persoane, pentru o fraudă de aproximativ 20 de milioane de euro, prin comercializare de motorină tip Euro 5 fără plata accizelor către firme care deţin staţii de distribuţie carburanţi din judeţele Sibiu, Botoşani şi Brăila.

În acest caz, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în calitate de reprezentant legal al Statului Român, s-a constituti parte civilă cu suma de 87.386.308,61 lei (echivalentul a peste 20 milioane de euro), reprezentând accize, TVA şi impozit pe profit. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra staţiei de prelucrare a reziduurilor petroliere aparţinând SC Texas Grup Oyl SRL precum şi asupra părţilor sociale ale acestei societăţi comerciale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici