Video Coldea confirmă că Maior a fost interceptat pe baza unui mandat de siguranţă naţională

Prim-adjunctul şefului SRI, Florian Coldea, a confirmat la audierile de joi declaraţiilor fostului ofiţer Daniel Dragomir potrivit cărora fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a fost interceptat pe baza unui mandat de siguranţă naţională.

1968 afișări

”A spus că da, pentru că persoane împotriva cărora se obţinuse astfel de mandate de securitate naţională, desigur, la solicitarea Servicuilui şi ştiau despre ele, dacă erau sunate de acele persoane considerau că nu ar trebui să nu răspundă pentru că atunci ar fi aprins un beculeţ”, a declarat Claudiu Manda, precizând că fostul prim-adjunct al şefului SRI, Florian Coldea, a fost întrebat dacă el şi George Maior, pe interceptări de siguranţă naţională, au fost ascultaţi.

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a susţinut că George Maior, fostul şef al SRI, a fost interceptat, în anul 2013, pe baza unui mandat de siguranţă naţională, precizând că Maior a fost informat de Alina Bica, fapt ce ar i-ar fi atras şefei DIICOT antipatia lui Florian Coldea.

"Îmi aduc aminte de o situaţie în care chiar domnul Maior a fost interceptat pe mandat de siguranţă naţională de către Coldea. (..) În 2013 Serviciul a început o activitate în zona pieţei de capital care era lucrată în binom. Florian Coldea şi Codruţa Kovesi rezolvau ei o situaţie acolo în care era vizată o persoană apropiată de Maior. Acea persoană şi Maior erau ţine în dosar", a spus Daniel Dragomir la B1Tv.

"Domnul Maior avea o relaţie cu o persoană care era foarte influentă în piaţa de capital, care era şi finul domniei sale. Exista o relaţie foarte importantă şi anumite interese care îi legau pe George Maior şi Mircea Ursache. (...) Foloseau acest dosar pentru a îl supraveghea pe domnul Maior şi relaţiile sale", a completat Dragomir la Antena 3.

Ulterior, susţine fostul ofiţer SRI, la DIICOT ar fi mers anumit disjungeri din respectiva cauză, iar Alina Bica l-ar fi anunţat pe George Maior, care, la rândul lui, l-a întrebat pe Florian Coldea despre veridicitatea informaţiilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici