#COLECTIV: La două luni după incendiu, câteva sute de persoane i-au plâns, la locul tragediei, pe cei morţi

La două luni de la tragedia din Colectiv, câteva sute de bucureştenii au venit, miercuri seară, la fosta fabrică Pionierul, pentru a-i comemora pe cei 63 de oameni care şi-au pierdut viaţa în incendiu.

3751 afișări
Imaginea articolului #COLECTIV: La două luni după incendiu, câteva sute de persoane i-au plâns, la locul tragediei, pe cei morţi

#COLECTIV: La două luni după incendiu, câteva sute de persoane i-au plâns, la locul tragediei, pe cei morţi (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Dacă la orele amiezii strada din faţa fostei fabrici Pionierul era aproape pustie, spre sfârşitul zilei oamenii au venit în grupuri, unii dintre ei împreună cu copiii, pentru a-i comemora în linişte pe cei morţi ca urmare a incendiului pe 30 octombrie.

Câteva sute de persoane au trecut, în cursul serii, prin faţa fostului club Colectiv cu lumânări şi flori.

Rudele şi prietenii victimelor s-au îmbrăţişat şi au plâns. O femeie a adus 63 de baloane albe pe care erau scrise cu negru numele celor morţi, pe care le-a lăsat lângă bradul de Crăciun aflat în dreapta intrării în fostul club. Acesta este decorat cu globuri cu numele victimelor şi cu fotografii ale acestora. Ghirlandele sunt înlocuite de o bandă albă din material textil pe care scrie "#Colectiv #nu vă vom uita de Crăciun #mulţumim pentru că ne-aţi făcut mai buni".

TITLURILE ZILEI

Pe pagina de Facebook ''Împreună rezistăm'', bucureştenii au fost chemaţi miercuri seară, de la ora 19.00, în faţa clubului Colectiv. "Aşa cum am promis, în fiecare lună, pe data de 30, ne adunăm în faţa clubului Colectiv, pentru a-i comemora pe cei 63 de oameni frumoşi care s-au grăbit să plece de lângă noi. Poate într-o lume mai buna, cine ştie ...Pe 30 decembrie, ne întâlnim la ora 7 seara. Aduceţi cu voi cate o floare (de preferinţă albă) şi câte o lumânare", se arata în mesaj.

Miercuri, 30 decembrie 2015, se împlinesc două luni de la tragedia din clubul Colectiv, care a marcat anul 2015 şi a provocat schimbări majore în viaţa politică şi socială a României, după ce 63 de oameni au murit.

În seara de 30 octombrie 2015, într-o vineri, un incendiu izbucnea în clubul Colectiv din Capitală, la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa un nou album în prezenţa mai multor prieteni, jurnalişti, fotografi, altor muzicieni şi a sute de fani. Show-ul a inclus artificii, după aprinderea cărora a luat foc unul din stâlpii pe care erau puse şi apoi tot tavanul localului, ambele se pare acoperite cu burete de antifonare care nu era ignifug. Focul a fost semnalat de la prima flăcăruie chiar de solistul trupei, care a cerut să se intervină cu un extinctor. Acest s-a dovedit însă complet ineficient, focul întinzându-se şi cuprinzând tot tavanul în 10 secunde, potrivit concluziilor anchetei, în timp ce sutele de oameni din local se îndreptau, iniţial în ordine, spre ieşire.

Au urmat panica şi haosul. Oamenii au început să cadă intoxicaţi, iar cei care erau în spate a trebuit să treacă de trupurile lor ca să ajungă la ieşire. Dintre cei care au ajuns, unii erau complet negri, cu hainele arse, cu carnea căzând de pe ei, potrivit mărturiilor echipajelor Ambulanţei care au intervenit, alături de medici şi asistente de la Maternitatea Bucur, aflată în apropiere. În puţinele ambulanţe care au fost la început au fost preluaţi cât mai mulţi răniţi, în timp ce multora li s-au acordat îngrijiri, inclusiv li s-au făcut manevre de resuscitare, chiar pe caldarâm.

Autorităţile au anunţat atunci 26 de morţi. O altă victimă a murit în drum spre spital. Dintre cei 172 de răniţi care au ajuns la spital, au fost internaţi 147, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă.

Acum, la două luni de la dezastru, bilanţul indică 63 de persoane care şi-au pierdut viaţa, ultimul deces fiind în 21 decembrie. În spitalele din Capitală au murit 24 de răniţi, iar dintre cei 39 duşi în spitale din străinătate au murit 12. În prezent, în spitalele din Bucureşti se mai află patru răniţi, unul fiind în stare critică, iar în străinătate mai sunt internaţi 19, toţi în stare stabilă.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu au fost Adrian Rugină, toboşarul trupei Bucium, Claudiu Petre, fotograf şi blogger, care, după ce au ieşit din club, s-au întors pentru a-i scoate şi pe alţii, jurnalista şi fotografa Teodora Maftei, care supravieţuise unui număr de şapte operaţii, dintre care trei pe creier, dar şi instrumentiştii trupei Goodbye to Gravity - Alex Pascu (bas), Bogdan Lavinius Enache (tobe), Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru (chitarişti).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici