Combinatul chimic Azomureş, amendat după trei zile de poluare a aerului

Combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş a fost amendat de Garda de Mediu, după ce Agenţia de Protecţia Mediului a constatat depăşiri ale concentraţiei maxim admise pentru amoniac în aer, în ultimele trei zile.

Combinatul chimic Azomureş, amendat după trei zile de poluare a aerului (Imagine: Mediafax Foto)

Comisarul de mediu Dana Burdeţi a declarat, luni, presei, că pentru poluarea din ultimele trei zile Garda de Mediu Mureş a decis sancţionarea contravenţională a combinatului producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş cu 80.000 de lei.

"Am fost înştiinţaţi de Agenţia de Protecţie a Mediului cu privire la existenţa unor depăşiri ale amoniacului în aerul atmosferic din municipiul Târgu Mureş.

Singura sursă de emisii de amoniac fiind SC Azomureş SA, în 23 noiembrie am efectuat un control la această unitate. Am aplicat o sancţiune contravenţională în cuantum de 80.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei integrate de mediu a agentului economic", a spus Burdeţi.

Aceasta a adăugat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Mureş a fost semnat cu obiecţiuni de conducerea Azomureş.

"Conducerea societăţii a semnat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, însă cu obiecţiuni. Dânşii nu recunosc ca reale rezultatele monitorizării efectuate de Agenţia de Protecţia Mediului Mureş şi implicit poluarea produsă în municipiul Târgu Mureş de către dânşii. Motivul este că laboratorul APM nu este acreditat, dar legislaţia de mediu în vigoare nu presupune ca obligatorie acreditarea laboratorului, ci există doar o recomandare de acreditare. Vor contesta procesul-verbal în instanţă", a spus Burdeţi.

Potrivit acesteia, în acest an, Garda de Mediu Mureş a amendat în două rânduri combinatul Azomureş, pentru poluare cu amoniac. Cele două amenzi contravenţionale, una de 50.000 de lei şi una de 20.000 de lei, au fost contestate în instanţă de conducerea combinatului.

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş a constatat depăşiri ale concentraţiei maxim admise pentru amoniac în aerul respirabil, de sâmbătă până luni, la Târgu Mureş, motiv pentru care a cerut Azomureş să ia de urgenţă măsuri pentru reducerea emisiilor de amoniac în atmosferă.

Din datele făcute publice de APM Mureş, sâmbătă au fost depăşite concentraţiile maxim admise, pentru probe medii de 30 minute, în intervalul orar 19.00-20.00, iar duminică a fost depăşită concentraţia zilnică maxim admisă pentru amoniac în aerul respirabil, concentraţia măsurată pe proba medie zilnică fiind de 0,254 miligrame pe metru cub, faţă de 0,1 concentraţia maxim admisă.

În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.30-24.00 au fost depăşite concentraţiile maxim admise pentru toate intervalele de 30 minute din această perioadă. Valoarea maximă măsurată a fost de 1,38 miligrame/metru cub şi a fost înregistrată în intervalul orar 15.00-15.30.

Luni, de la miezul nopţii până la ora 01.30, au fost depăşite concentraţiile maxim admise pentru toate intervalele de 30 minute din această perioadă, măsurătorile fiind efectuate la sediul instituţiei.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
AZOMUREŞ ,
AMENDĂ ,
POLUARE ,
combinat ,
amoniac ,
îngrăşăminte chimice ,
sancţionare
COMENTARII
  • Măndița Rizeanu născută,SOLOMON. 4 oct 2010

    Cînd dorim să facem o reparație a unei lucrări și nu cunoaștem ce materiale folosim propun ca cineva din spuma șării,pe care Afrodita l-a dat să facă anumite programe,pe înțelesul tuturor.

  • ela 24 nov 2009

    HELOOOO

    DAR PENTRU SANATATEA NOASTRA A MURESENILOR ,a locuitorilor, cine plateste???.
    Daca Garda de Mediu da amenda este ok.dar nu suficient.

    De citeva zile ne sufocam de aerul poluat si mirosul de amoniac.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa