COMENTARIU Sorin Avram | Fără coronavirus, ”viaţa ar fi fost pustiu”

Dacă nu se vorbeşte despre coronavirus, se discută despre PNRR. Acestea sunt cele două vedete ale agendei publice.

487 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram | Fără coronavirus, ”viaţa ar fi fost pustiu”

COMENTARIU Sorin Avram | Fără coronavirus, ”viaţa ar fi fost pustiu”

Dacă nu ar fi existat coronavirusul, nu s-ar fi închis oraşe şi străzi, şcoli şi teatre, terase şi pensiuni. Şi nici ţara nu ar mai fi fost împărţită în funcţie de rata de infectare. Preşedintele, premierul şi miniştrii vorbesc, de dimineaţă şi până seara, despre restricţii impuse şi restricţii ridicate. Vorbesc şi noaptea, pentru că noaptea numai circulaţia oamenilor pe străzi este interzisă, nu şi circulaţia vorbelor pe televiziuni şi pe reţelele de socializare.

Dacă nu ar fi existat coronavirusul, nu am fi avut campanie de vaccinare. De dimineaţă şi până seara, chiar şi noaptea, se vorbeşte despre dozele de vaccin care au sosit şi care urmează să vină, despre noile centre de vaccinare, despre cât de benefică este vaccinare şi despre cât de vaccinată va fi România în luna iunie, dar mai ales în luna august.

Dacă nu ar fi existat coronavirusul nu ar fi existat nici PNRR-ul, planul conceput de Bruxelles pentru a scoate ţările membre UE din criza economică în care le-a băgat pandemia. Discuţiile despre PNRR au picat la fix în anul electoral 2020, pentru că toţi candidaţii la alegerile locale şi la cele generale au povestit cum vor face ei cu banii din acest program drumuri, poduri şi podeţe, şcoli, spitale şi coteţe, irigaţii şi împăduriri, şi chiar creşe pentru cei mai mici copii. A trecut jumătate de an de la ultimele alegeri şi despre PNRR se tot vorbeşte. Se vorbeşte fără finalizare, deocamdată. Oricum, domnul preşedinte a spus că nu este nicio grabă.

În cazul în care la finalul anului 2019 nu ar fi apărut coronavirusul, şi nu ar fi început să umble de nebun prin lume, ajungând până şi în România, oare cu ce şi-ar fi ocupat timpul autorităţile? Fără coronavirus, ”viaţa (politico-administrativă) ar fi fost pustiu”: nu tu restricţii de băgat şi de scos, nu tu sfaturi legate de spălatul pe mâini, nu tu campanii de vaccinare, nu tu PNRR. Şi-atunci ce ar fi făcut preşedintele, miniştrii, parlamentarii şi primarii? Probabil că ar fi fost nevoiţi să vorbească mai puţin şi să facă mai mult.

Pentru vorbăreţii care conduc România, coronavirusul a apărut la fix, salvându-i de la pus mintea la contribuţie şi osul la treabă. Pentru asta, cei care ne duc cu vorba ar trebui ca măcar să ridice un monument în cinstea coronavirusului de-acuma cunoscut. Atâta ar putea să facă şi ei.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici