Comisia de educaţie din Senat a aprobat introducerea Bacalaureatului profesional. Cum se va desfăşura examenul

Comisia de educaţie din Senat a aprobat, miercuri, introducerea în Legea educaţiei a unui amendament care prevede opţiunea Bacalaureatului profesional. Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor cinci senatori prezenţi la şedinţa comisiei. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că Bacalaureatul profesional va intra în vigoare de anul acesta, dacă va fi aprobat de Senat, ca for decizional, proiectul de lege putând intra, pentru vot final, în şedinţa plenului de lunea viitoare.

2986 afișări
Imaginea articolului Comisia de educaţie din Senat a aprobat introducerea Bacalaureatului profesional. Cum se va desfăşura examenul

Comisia de educaţie din Senat a aprobat introducerea Bacalaureatului profesional (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Andronescu a declarat, la dezbaterile din Comisia de învăţământ, că amendamentele acceptate pentru OUG care gestionează examenul de Bacalaureat nu schimbă acest examen, aşa cum a fost el susţinut din 2009 încoace.

Ministrul a ţinut să precizeze că Bacalaureatul profesional intră în vigoare de anul acesta şi că acest model există în foarte multe ţări, printre care Anglia, Franţa şi Germania.

"În 2009, 2010, 2011 Bacalaureatul s-a susţinut pe probele care se vor susţine şi în acest an şcolar, 2012- 2013. Adaugă în plus diploma de Bacalaureat şi examenul de Bacalaureat profesional, pentru cei care se reorientează spre piaţa muncii", a precizat Andronescu.

Potrivit membrilor Comisiei de învăţământ din Senat, legea privind modificarea Ordonanţei care gestionează examenul de Bacalaureat urmează să fie înregistrată la Biroul Permanent şi va intra în dezbaterea plenului, cel mai probabil, în şedinţa de lunea viitoare.

Potrivit ministrului Educaţiei, introducerea Bacalaureatului profesional a fost motivată de faptul că, de regulă, angajatorii reproşează tinerilor care nu au luat Bacalaureatul şi care vin să se angajeze că nu au o diplomă.

"Această diplomă pentru cei care merg spre piaţa muncii le conferă într-un fel o finalitate liceului şi diploma pe care o iau prin acest Bacalaureat profesional le atestă competenţele. În plus, prin conţinut, această formă de Bacalaureat adaugă la competenţele pe care elevul le câştigă în timpul anilor de liceu", a mai explicat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a arătat că pentru acest Bacalaureat profesional elevii vor susţine două probe: un proiect şi o probă practică, precum şi o lucrare scrisă la educaţia antreprenorială, ea menţionând că legea dă dreptul oricărui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi filiera sau profilul acestuia, pentru că disciplina de educaţie antreprenorială o parcurg toţi liceenii.

"Examenul acesta nu schimbă conţinutul programei pe care ei au parcurs-o pe timpul anilor de liceu. Ca urmare, nu venim prin această formă de examen cu elemente în plus, pe care elevii nu le-au făcut la clasă, ci doar adăugăm o fomă în sprijinul celor care se orientează spre piaţa muncii", a spus Andronescu.

Ministrul a mai arătat că probele din examenul de Bacalaureat profesional cronlogic vor fi aşezate înaintea probelor scrise de la examenul de bacalaureat naţional.

"Probele  de competenţe sunt comune şi la bacalaureatul naţional şi la bacalaureatul profesional. Dacă elevul alege o formă sau alta, este opţiunea lui şi a familiei lui. Nu este o decizie a şcolii, a MECTS sau a inspectoratului. Dacă cineva care susţine bacalaureatul profesional vrea să meargă spre învăţământul superior şi se răzgândeşte în aceeaşi sesiune, după o sesiune sau două sesiuni de bacalaureat, el se poate întoarce, poate susţine probele scrise de la bacalaureatul naţional şi, după aceea, are acces spre învăţământul superior", a afirmat ministrul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei a arătat, marţi, în comisia senatorială că, timp de doi ani, Bacalaureatul a adus doar rezultate slabe, astfel că, pentru cei care merg pe piaţa muncii s-a decis să se gândească o formulă prin care aceşti elevi să finalizeze liceul şi să meargă pe piaţa muncii.

"Am gândit să îi adăugăm bacalaureatului o componentă privind bacalaureatul profesional, care nu dă drept de acces pe învăţământul superior, dar dă drept pe piaţa muncii", a spus ministrul Educaţiei, precizând că acest bacalaureat profesional rămâne la opţiunea elevului şi a părinţilor.

Potrivit ministrului, bacalaureatul profesional are comun cu bacalaureatul naţional probele de competenţă, apoi cei care optează pentru această variantă trebuie să susţină un proiect, o probă practică şi un examen scris la educaţia antreprenorială, care este comună tuturor liceenilor.

"Dacă cineva a optat într-o sesiune numai pentru bacalaureatul profesional şi dacă peste o sesiune se răzgândeşte şi vrea în învăţământul superior, dă diferenţa şi poate să îşi continue cariera profesională", a mai spus Andronescu.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus, sâmbătă, după şedinţa de guvern, că bacalaureatul de anul viitor, probabil, va fi diferenţiat, iar liceenii care nu vor să urmeze o facultate, ci doresc să intre pe piaţa muncii, pot da bacalaureatul profesional, care va fi o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Andronescu a afirmat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu mai mulţi directori de şcoală, precum şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici