Comisia de muncă a refuzat participarea Monei Pivniceru la dezbaterile privind legea pensiilor

Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru, nu a putut participa, marţi, la şedinţa Comisiei de muncă din Senat, în cadrul căreia se dezbate legea unică a pensiilor, în prezenţa ministrului Mihai Şeitan, pe motiv că această instituţie nu a făcut o cerere scrisă.

Comisia de muncă a refuzat participarea Monei Pivniceru la dezbaterile privind legea pensiilor (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Mona Pivniceru i-a solicitat ministrului Mihai Şeitan să ia în calcul participarea sa la dezbaterile din cadrul comisiei, acesta transmiţându-i că decizia senatorilor din comisie este suverană.

Preşedintele comisiei, democrat-liberalul Cristian Rădulescu, a declarat că Regulamentul Senatului este strict în privinţa participării la şedinţele comisiilor, astfel că Asociaţia Magistraţilor din România trebuia să facă o cerere scrisă în care să solicite o întrevedere cu membrii Comisiei de muncă.

"Vă adresez acum această cerere", a răspuns Pivniceru, cerând un vot în comisie, în condiţiile în care discuţiile privind legea unică a pensiilor influenţează şi magistraţii din România.

Cererea reprezentantei Asociaţiei Magistraţilor nu a fost admisă, astfel că aceasta a trebuit să părăsească sala Comisiei de muncă din Senat.

Mona Pivniceru a declarat că pensionarea face parte din cariera magistraţilor, astfel că asociaţia pe care o reprezintă este interesată de dezbaterile pe această temă. Ea a arătat că, potrivit reglementărilor legale, magistraţii nu au sindicat, dreptul la muncă le este îngrădit, în sensul că nu au niciun fel de iniţiativă economică, timpul de lucru este nelimitat, iar îngrădirile privesc şi membrii familiei. Potrivit acesteia, cumulul de îngrădiri era compensat prin pensia inclusă în cariera magistratului.

Mona Pivniceru a declarat că noua lege a pensiilor înseamnă "o manieră deghizată" de a reduce pensiile tuturor.

Ea a anunţat că va depune o cerere în numele Asociaţiei Magistraţilor pentru a avea o discuţie cu membrii Comisiei de muncă din Senat, arătând că ar fi important de ştiut dacă se cunosc prevederile internaţionale în acest domeniu al pensiilor.



comentează şi tu Momentan sunt 9 comentarii
Taguri:
COMISIE PIVINCERU ,
comisia de muncă ,
mona pivniceru ,
senat pivniceru ,
pensii pivniceru
COMENTARII
  • nicu 12 mar 2010

    comentarii de idioti,voi pana la pensie furati tot si va asigurati batranetea

  • george 2 mar 2010

    Această doamnă aduce grave prejudicii de imagine magistratilor. Lăsând la o parte faptul că are de multe ori, hai sa zicem, un limbaj ce putin discutabil pentru un magistrat, această doamnă, Mona Pivniceru, isi permite cu seninatate sa jigneasca alte categorii profesionale È™i să ceară cu mult tupeu privilegii. E o aberaÈ›ie afirmaÈ›ia acestei dudui cum că ne-am fi integrat în România numai după ce le-am fi dat magistraÈ›ilor pensii de serviciu. Comportamentul doamnei e lamentabil...

  • Nae Ghirimea 2 mar 2010

    Pai daca doamna Pivniceru vrea sindicat, vrea drept la iniţiativă economică, vrea timp de lucru nelimitat, si inca drepturi suplimentare pentru membrii familiei, n-o opreste nimeni sa iasa din magistratura si sa faca orice fel de activitate doreste. Apoi la pensie, ingradirile de care vorbeste Mona nu mai sunt un vigoare.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa