Comisia Juridică din Senat a respins cererea DNA de urmărire penală a ministrului Viorel Ilie. Cum s-a apărat demnitarul în faţa comisiei şi de unde a venit susţinerea

Comisia Juridică din Senat a dat aviz negativ, cu şapte voturi împotrivă şi patru pentru, pe cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

611 afișări
Imaginea articolului Comisia Juridică din Senat a respins cererea DNA de urmărire penală a ministrului Viorel Ilie. Cum s-a apărat demnitarul în faţa comisiei şi de unde a venit susţinerea

Comisia Juridică din Senat a dat aviz negativ pe cererea de urmărire penală a lui Viorel Ilie

UPDATE 16.58 Viorel Ilie, despre dosarul său: Nu mi se pare normal să inventezi fapte unui ministru

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a afirmat, marţi, referindu-se la dosarul deschis împotriva sa de către DNA, că nu i se pare normal ”să inventezi fapte unui ministru”, însă a admis că este o situaţie neplăcută pentru ALDE şi pentru Guvern.

”M-am bucurat de o susţinere unanimă, ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult. Nu este o perioadă foarte bună pentru mine ca om. Ştiu situaţia neplăcută în care s-a ajuns atât pentru partid, cât şi pentru Guvern”, a declarat Viorel Ilie, după şedinţa conducerii ALDE în care partidul i-a reînnoit susţinerea politică pentru funcţia de ministru.

TITLURILE ZILEI

Viorel Ilie a spus că nu are o problemă să ajungă în faţa instanţei ca să-şi susţină nevinovăţia, dar a spus că dosarul său conţine fapte inventate. ”Nu mi se pare nomal să inventezi fapte unui ministru”, a spus ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul.

Întrebat cum vede reacţiile venite de la oficialităţile europene faţă de refuzurile Parlamentului de a da curs cererilor venite de la procurori, Viorel Ilie a spus: ”Aceste păreri care vin din afară e bine uneori să ţii cont de ele, dar nu suntem obligaţi să facem ceea ce spun alţii”.

UPDATE 16.20 Tăriceanu: Am votat să îi acordăm susţinerea politică în continuare colegului nostru, Viorel Ilie

 Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, după şedinţa conducerii partidului, că decizia liderilor a fost ca formaţiunea să îi acorde în continuare susţinere politică ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

”Azi Comisia juridică a hotărât să nu solicite parchetului începerea urmăririi penale, cu un vot de şapte la patru. Colegii mei, împreună cu mine, am luat în discuţie nu componenta juridică, ci cea politică. Am votat să îi acordăm susţinerea politică în continuare colegului nostru, Viorel Ilie”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

---------------------------

"În urma examinării cererii formulate de parchet, a materialului probator depus, în urma audierii domnului Viorel Ilie şi a dezbaterilor din cadrul Comisiei Juridice, Comisia a decis, cu 7 voturi împotrivă şi 4 pentru, să nu recomande plenului Senatului formularea unei cereri de urmărire penală faţă de Viorel Ilie. Nu e vorba de un vot pro sau contra. Titularul acestei acţiuni este plenul Senatului", a declarat preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc.

Solicitarea va fi dezbătută şi votată în plenul Senatului, care ia decizia finală.

Procurorul şef DNA a cerut Senatului, pe 25 august, încuviinţarea începerii urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal directoarea de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), Elena-Felicia Pop şi doi angajaţi ai ministerului, membri ai comisiei de concurs, Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia. Cu toţii sunt acuzaţi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit DNA, "Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant".

Procurorii spun că proba scrisă a fost stabilită pentru 31 iulie, iar, în context, în perioada de dinainte, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a determinat-o pe directoarea sa de cabinet, Felicia Pop, să le ceară membrilor comisiei de concurs, Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia, subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă. Aceştia i-au dat directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă, "ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă".

În aceeaşi zi, directoarea de cabinet le-a dat candidaţilor "agreaţi" subiectele şi rezolvarea lor.

Iulia Scântei (PNL): Votul pentru Viorel Ilie va duce la blocarea unui parcurs procedural juridic

Senatorul PNL Iulia Scântei a afirmat, marţi, că votul din Comisia juridică referitor la cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale prefigurează votul din plenul Senatului şi va duce la ”blocarea unui parcurs procedural juridic”.

Iulia Scântei a apreciat că votul din Comisia juridică privind raportul pe marginea solicitării DNA prefigurează rezultatul votului din plen privind urmărirea penală a lui Viorel Ilie

Votul de astăzi probabil că anticipează şi un vot în plenul Senatului şi va duce de fapt la blocarea unui parcurs procedural juridic. Am reiterat colegilor din Comisia juridică faptul că noi, atât în cadrul Comisiei juridice cât şi în plenul Senatului, nu spunem şi nu judecăm dacă fapta sesizată de Parchetul General întruneşte elementele unei infracţiuni. Nu noi suntem cei care declarăm că este vinovat sau nu este vinovat ministrul Viorel Ilie cu privire la cele sesizate de către Parchet. Ceea ce trebuie să facă Senatul (...) este să fie parte activă şi să nu fie un element de obstrucţie în cadrul unei proceduri judiciare. Noi trebuia să spunem doar că suntem de acord şi cerem urmărirea penală tocmai pentru ca acest dosar (...) să ajungă pe masa unui judecător care să decidă", a explicat senatorul PNL Iulia Scântei.

Liberala a susţinut că senatorii jurişti din Coaliţie ”au intrat pe o analiză de fond asupra elementelor care fac obiectul sesizării”.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici