Comisia parlamentară pentru legile justiţiei reia dezbaterile privind statutul magistratului

Comisia specială privind legile justiţiei reia, luni, dezbaterile privind statutul magistratului, după ce, săptămâna trecută, a adoptat mai multe modificări, stabilind că protocoalele semnate de CSAT şi serviciile de informaţii care privesc justiţia sunt de interes public.

1173 afișări
Imaginea articolului Comisia parlamentară pentru legile justiţiei reia dezbaterile privind statutul magistratului

Comisia parlamentară pentru legile justiţiei reia dezbaterile privind statutul magistratului

Parlamentarii comisiei speciale privind justiţia au adoptat, vineri, un amendament referitor la numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căruia preşedintele României nu poate refuza numirea acestora.

De asemenea, parlamentarii au modificat Statutul procurorilor şi judecătorilor, astfel Preşedintele României nu va mai putea refuza motivat o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor. Amendamentul a fost propus de UNJR şi susţinut de PSD-ALDE şi UDMR.

Ministerul Public a transmis, sâmbătă, un punct de vedere referitor la unele amendamente votate de Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei, avertizând că "se conturează premisele eliminării independenţei procurorului, ca primă etapă pentru anularea statutului de magistrat al acestuia".

"Ministerul Public atrage atenţia asupra faptului că, în cursul zilei de ieri, 24 noiembrie 2017, Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a votat modificarea unor articole de lege într-o formă prin care, în mod evident, se conturează premisele eliminării independenţei procurorului, ca primă etapă pentru anularea statutului de magistrat al acestuia, cu consecinţe negative asupra calităţii actului de justiţie. Astfel, articolul 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor consacră independenţa şi stabilitatea procurorilor, atribute care nu se mai regăsesc în forma amendată şi votată de Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei", se arată într-un punct de vedere postat pe pagina de Facebook a instituţiei.

Modificarea adusă, arată Ministerul Public, reprezintă astfel o îndepărtare clară de la textul constituţional, care situează procurorii în cadrul autorităţii judecătoreşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici