Comisia pentru bugete a PE aprobă alocarea a 8,5 milioane de euro României după inundaţiile din 2014

Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat, marţi, raportul deputatului Siegfried Mureşan care prevede alocarea unui ajutor de 8,5 milioane de euro României pentru a compensa pagubele provocate de inundaţiile din 2014, potrivit unui comunicat al PPE.

84 afișări
Imaginea articolului Comisia pentru bugete a PE aprobă alocarea a 8,5 milioane de euro României după inundaţiile din 2014

Comisia pentru bugete a PE aprobă alocarea a 8,5 milioane de euro României după inundaţiile din 2014 (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Sprijinul financiar provine din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) care a fost creat special pentru a sprijini statele membre şi cele candidate afectate de catastrofe naturale majore.

"În cazul României, cererea de mobilizare a FSUE priveşte inundaţiile din lunile aprilie - mai 2014, care au afectat 30 din cele 42 de judeţe ale ţării, respectiv, cele din iulie - august 2014, care au lovit regiunea Sud-Vest Oltenia. Numai în cazul inundaţiilor din sud-vestul României, au fost avariate 2.300 de case, 20 de şcoli şi 11 biserici, iar mai multe diguri şi baraje au fost distruse. În total, peste 126.000 de români au fost afectaţi de viituriile din 2014", se arată în comunicat.

"Prin raportul votat astăzi, vom aloca circa 8,5 milioane de euro pentru a rambursa o parte din costurile aferente operaţiunilor de urgenţă, dar şi pentru refacerea infrastructurilor afectate de viituri. Este modul prin care Uniunea Europeană îşi arată solidaritatea faţă de persoanele afectate de inundaţii", a declarat eurodeputatul Siegfried Mureşan, după votul din Comisia pentru bugete.

Pe lângă cele 8,5 milioane de euro acordate României, raportul mai prevede acordarea a două milioane de euro pentru Bulgaria, respectiv, 56 de milioane de euro pentru Italia, tot pentru inundaţiile din 2014.

Votul final pe raportul deputatului european Siegfried Mureşan va fi acordat de plenul Parlamentului European în şedinţa din 6 - 9 iulie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici