Comisia prezidenţială propune legalizarea consumului de droguri şi a prostituţiei

Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice propune, în raportul lansat marţi, printre altele, dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea sexului comercial, susţinând că astfel pot fi reduse, în anumite condiţii, unele riscuri privind sănătatea publică.

Comisia prezidenţială propune legalizarea consumului de drogului şi a prostituţiei (Imagine: Mediafax Foto)

Comisia şi-a lansat, marţi, la Cotroceni, în prezenţa şefului statului, raportul privind riscurile şi inechităţile sociale în România.

În ceea ce priveşte consumul de droguri ilegale, Comisia propune introducerea, în cartierele cu mulţi dependenţi de droguri injectabile, a unor automate cu fise şi cu seturi sterile de injectare, la fel ca în unele ţări europene, pentru a preveni refolosirea seringilor. Comisia propune "dezincriminarea consumului de droguri - nu a traficului! - pentru a aduce la «suprafaţă» consumatorii".

"Consumul de droguri trebuie descurajat, dar cu diferenţele de rigoare între drogurile uşoare şi drogurile tari, în special cele injectabile precum heroina, care au efecte negative devastatoare.

Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor, care conduce la transmiterea unor boli grave.

Este imperativă şi menţinerea programelor şi serviciilor de intervenţie stradală dezvoltate de către ONG-uri şi finanţarea acestora de la bugetele locale, întrucât asigură reducerea riscurilor prin asigurarea persoanelor consumatoare de drog injectabil a seringilor de unică folosinţă în schimbul celor deja folosite", se arată în documentul comisiei.

Înfiinţarea de servicii specializate pentru consumatorii de droguri în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din subordinea Consiliilor judeţene este de asemenea o prioritate menţionată de Comisie.

Legat de prostituţie şi răspândirea infecţiei cu virusul HIV, membrii Comisiei propun, în raport, legalizarea "sexului comercial" şi înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care îl practică să poată beneficia pe lângă serviciile de asistenţă medicală, socială şi psihologică şi de prezervative oferite gratis.

"Legalizarea sexului comercial (nu şi a intermediarilor de servicii sexuale) ar fi o posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuală. Impunerea unei astfel de măsuri în absenţa unei analize bazate pe experienţa altor state şi în funcţie de particularităţile României ar putea genera totuşi efecte nedorite. Înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care practică sexul comercial să poată beneficia pe lângă serviciile de asistenţă (medicală, socială, psihologică) şi de prezervative oferite gratis ar ameliora însă situaţia acestora", se mai arată în documentul întocmit de Comisia prezidenţială.

Conform datelor postate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, Comisia pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice are 23 de membri, preşedinte fiind prof.univ.dr. Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti.

De asemenea, comisia are doi vicepreşedinţi - prof.univ.dr. Vasile Gheţău, director al Centrului de Demografie Vladimir Trebici - Academia Română şi Manuela Stănculescu, cercetător ştiinţific principal gradul II în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii - Academia Română.

Ceilalţi membri ai comisiei prezidenţiale sunt:

- prof.univ.dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti

- Gelu Duminică, director executiv al Agenţiei pentru Dezvoltare Comunitară "Împreună"

- prof.univ.dr. Gabriela Drăgan - Academia de Studii Economice / Institutul European din România

- Sorin Ioniţă, directorul executiv al Societăţii Academice Române (SAR)

- prof.univ.dr. Traian Rotaru, şeful Catedrei de Sociologie, Universitatea Babeş- Bolyai, Cluj Napoca

- prof.univ.dr. Livia Popescu - Facultatea de Sociologie şi Asistenţa Socială, Universitatea Babeş- Bolyai, Cluj Napoca

- conf. univ. dr. Ştefan Cojocaru - Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea "Al.I.Cuza" Iaşi

- Bogdan Voicu, cercetător ştiinţific principal gradul II în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii - Academia Română

- Monica Alexandru, director de cercetare IMAS

- Simona Lupu, director general al Gnosos Consult

- conf. univ. dr. Adrian Nicolae Dan, prodecan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti

- dr. Filofteia Panduru, expert în statistică socială la Institutul Naţional de Statistică

- conf. univ. dr. Doru Buzducea, prodecan al Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti

- conf. univ. dr. Cosima Rughiniş de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti

- asist. univ. drd. Vlad Grigoraş de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti

- dr. Lucian Pop, specialist în dezvoltare socială, Reprezentanţa Băncii Mondiale în România

- Raluca Contanu, doctorand, Universitatea Bucureşti

- Irina Elena Aldea, masterand, Cercetare Sociologică Avansată, An I Secretari Ştiinţifici

- asist. univ. drd. Daniela Urse, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti

- asist. univ. drd. Florin Lazăr, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti



comentează şi tu Momentan sunt 30 comentarii
Taguri:
prostituţie ,
consumul de droguri ,
droguri ,
legalizare ,
sex ,
sex comercial ,
comisie prezidenţială
COMENTARII
  • Ionut Dura 6 apr 2011

    unii au zis pe aici: e rational si european ce au propus dansii. Celui care a scris asta ii spun: ti se pare rational ca fiica ta sa se prostitueze si sa se drogheze pentru ca este legal? Si chiar tu sa mergi la ea la bordel? Am inteles, nu ti se pare rational... de ce nu?

  • baba novak 23 sep 2009

    in sfarsit vad si eu o propunere demna de luat in seama...o propunere la nivelul secolului 21 in care ne aflam si nu al evului mediu la care fac referinta unii prozeliti anti-basesciani aici pe forum, dand exemplu iranul,thailanda(?),etc. pur fiind un asiduu critic al lui basescu,consider ca propunerea este mai mult decat corecta.bine,inteleg ca au facut-o constransi de imprejurari ,bineinteles.

  • ion 23 sep 2009

    Din punct de vedere economic, aceste propuneri pot fi luate in consideratie numai in cadrul unui sistem de masuri. Alaturi de masuri stimulative, cum sunt cele propuse, trebuie sa fie prezentate si masuri restrictive, modalitatile de aplicare si instititutiile abilitate. Va sigur ca in Olanda, tara pe care toti suporterii propunerii o evoca, toate libertatile sunt consimtite in contextul legilor strict aplicate. Politia vaneaza traficantii de droguri si verifica bordelurile. Apoi olandezii au legalizat prostitutia cu scopul de a face bani, ei fiind foarte buni si pragmatici comercianti. In cazul romanilor nici nu incape vorba sa fim buni la comert, suntem de fapt niste catastrofe in materie de comert. Daca cineva are in vedere ideea cum ca s-ar putea face bani din aceste masuri, da, s-ar putea face, numai ca nu va ajunge o iota la stat sau in beneficiul contribuabililor. Fiscul va fi fraudat ca si in orice alt domeniu, iar cei care controleaza statul de facto isi vor trage partea leului, ca si pana acum.
    Din punct de vedere moral, ar fi dezastrul absolut, * va fi ridicata la gradul de normalitate. Elena Basescu sau Elena Udrea isi vor deschide scoli de business.
    Din punct de vedere religios, e o masura contra preceptelor fundamentale - contra celor 10 porunci.
    In esenta, popunerea echipei lui Basescu reprezinta confirmarea disolutiei autoritatii statului si a aparatului administrativ menit sa asigure ordinea.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa