Video Confederaţiile sindicale şi-au dat examenul de unitate în Piaţa Victoriei

Blocurile sindicatele au adus, miercuri, toată recuzita de bannere, costume, fluiere, tobe, liderii reuşind să adune 15.000 de bugetari - doctori, medici veterinari, poliţişti, vameşi, învăţători şi actori, care să strige în cor "Jos Guvernul!", de părea că se clatină din temelii Palatul Victoria.

Tremurul protestului s-a simţit, miercuri dimineaţă, chiar şi sub pământ. Un pâlc de asistente medicale, cu şepci, fluiere şi steguleţe, s-au deplasat la protest cu metroul.

Tot de sub pământ au venit şi minerii, tocmai de la Valea Jiului. Liderul lor a amintit că ei au mai venit în Bucureşti, însă de data asta sunt alături de profesori, medici şi poliţişti.

În jurul Pieţei Victoriei şi maşinile au fost în miting, parcate lângă gardurile speciale pentru manifestaţi.

Cu spatele la Guvern, liderii sindicali au invocat, în versuri sau discursuri libere, toată gama de nemulţumiri: lipsa banilor, codiţiile de muncă, dezinteresul guvernanţilor, acompaniaţi de tobe, ca într-o incantaţie tribală, începută de fiecare dată cu apelativul "Fraţilor!".

Împărţiţi pe culori, în funcţie de sindicat şi de profesie - poliţiştii în albastru, funcţionarii publici în roşu, alb şi cu cruce roşie cei din sănătate - oamenii au stat în soare vreo două ore.

Premierul apărea într-o fotografie, îmbrăcat într-o robă neagră şi cu o bulină albă lângă gură: "Programul prima coasă". Alţii l-au atenţionat că "Toamna se numără BoBOCii", "Murim noi, muriţi şi voi", "Noi vrem respect".

Şi preşedintele a fost prezentat, ca un diavol, roşu, pe fruntea căruia scria "Trăienel". În viziunea sindicaliştilor, Elena Udrea nu e blondă, ci un craniu cu păr lăţos brunet.

Ecaterina Andronescu a fost hulită la scenă deschisă, mai ales de reprezentanţii cercetătorilor. Cei din Sănătate le-au urat guvernanţilor: "Dar-ar boala în voi să ajungeţi la noi" şi au plimbat un sicriu pentru a ilustra unde a ajuns sistemul sanitar.

Cuvântarea liderului agricultorilor, care a ameninţat că în 20 octombrie ţăranii vor veni cu tractoarele şi animalele în Piaţa Victoriei, a fost acompaniat cu dangăt de clopote.

Numai că, în căldura amiezii, rândurile protestatarilor s-au rărit. Unii au ales să protesteze de pe trotuar, la umbră, alţii au plecat alene spre staţiile de autobuz.

Sub sloganul "Guvernanţi, gândiţi-vă la oameni", sindicaliştii au protestat faţă de nerespectare de către Guvern a planului de măsuri anticriză, stabilit de comun acord cu partenerii sociali la începutul anului.

Sindicatele spun că mitingul nu a fost legat de legile asumate de Guvern, salariaţii având revendicări mai vechi privind asumarea unor măsuri "care să integreze într-adevăr România în Uniunea Europeană".

Potrivit celor patru confederaţii sindicale care au organziat protestul - "Cartel Alfa", BNS, CNSLR - Frăţia, CSDR - de Ziua Internaţională a Muncii Decente, lucrători din toată lumea cer creşterea puterii de cumpărare a salariilor, muncă sigură şi sănătoasă şi rezolvarea problemelor şi conflictelor prin dialog social şi acorduri, "nu prin impunere şi represiune".

(Material realizat de Irina Dârlea, irina.darlea@mediafax.ro)



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
BUGETARI ,
MINTING ,
sindicalisti ,
protest ,
guvern ,
piata victoriei
COMENTARII
  • sos 8 oct 2009

    Toti aveau sepci PNL si PSD- ultimii ramasesera costumati de la Congresul de reungere a lui Geoana, cei ce sau perindat pe la microfoane au dat dovada de experienta proletara, au stiut cum sa infiereze abaterile Guvernului. Bravo. Mai lipsea si prezenta lui LUCA DE LA UTILAJ PETROLIER........??????/

  • gogu 8 oct 2009

    cum ies la apel toti liderii de sindicat in frunte cu luca de la metrorex. din cauza asta au si iesit din guvern s-au disociat de problemele pe care ei insisi le-au provocat sustinand 2 ani un guvern pnl minoritar. nu ca basescu e usa de biserica, dar dupa ce schimbi 2 ministri de interne de incompetenti ce sunt sa nu-mi spuneti mie ca brusc la al 3-lea ti se epuizeaza optiunile sau o fi nica de neinlocuit.

  • ghitav 8 oct 2009

    Sindicatele bugetarilor = sectorul socialist din economie, furnizeaza servicii de calitate mai mult sau mai putin indoielnica, in schimb principal consumator al bugetului si cu slujbe sigure in timp de criza.. Instigati de PSD sindicatele nu fac decat sa indemne la cresterea deficitului bugetar si indatorarea statului, ca apoi tot PSD sa latre ca guvernul face imprumuturi impovaratoare. Duplicitara este si atitudinea demagogica a PNL care sustine doctrina reducerii implicarii statului in economie, in schimb sub guvernul Tariceanu in 2008 s-a marit excesiv sectorul bugetar iar acum in vreme de criza Romania trage ponoasele. Sa ajunga ei la guvernare sa vedem pe unde o sa scoata camasa, sa vedem de unde o sa scoata bani pentru bolovanul bugetar supradimensionat dus in spinare de sectorul privat.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa