CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Accesul pacienţilor cu cancer la informaţii şi la tratamente noi şi inovatoare

Agenţia de presă Mediafax organizează, miercuri, 3 decembrie, de ora 14.00, la spitalul Clinic Sf. Maria din Bucureşti, conferinţa cu tema "Accesul pacienţilor cu cancer la tratamente noi şi inovatoare, la informaţie şi prevenţie".

270 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Accesul pacienţilor cu cancer la informaţii şi la tratamente noi şi inovatoare

CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Accesul pacienţilor cu cancer la informaţii şi la tratamente noi şi inovatoare

La eveniment, din seria "Mediafax Health Conferences", vor participa ca lectori-invitaţi Marius Savu - Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Vasile Ciurchea - Preşedintele CNAS, Rodica Nassar - Preşedintele Comisiei de Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Ion Luchian - Preşedintele Comisiei de Sănătate Publică din Senat, Dr. Narcis Copcă – Şef Secţie Clinică 2 Chirurgie şi transplant, Spitalul Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti, Dr. Alexandru Eniu - Medic primar oncologie medicală, IOCN Cluj, precum şi reprezentanţi ai pacienţilor: Cezar Irimia - Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Olga Cridland – Preşedintele Asociaţiei P.A.V.E.L., Mihaela Militaru - Director European Cancer Patient Coalition (ECPC).

În cadrul evenimentului vor fi abordate teme de maxim interes precum: situaţia bolnavilor de cancer în România – provocări, obstacole, speranţe; perspectiva autorităţilor: accesul pacienţilor cu cancer la tratamente noi şi inovatoare, alături de informaţie şi prevenţie; inovaţii în medicină: tratamente noi, medicina personalizată, radioterapia şi chirurgia; perspectiva medicilor: unde se află medicina în ceea ce priveşte prevenţia şi tratamentul cancerului.

În zilele noastre, cancerul acoperă o arie de interes din ce mai mare la nivel global generată de ritmul alarmant cu care creşte numărul persoanelor diagnosticate cu această boală. Spre exemplu, în 2012 s-a estimat un număr de 14 milioane de cazuri noi şi se aşteaptă să se ajunga la 22 de milioane de cazuri anual în următoarele două decade. Noile cifre şi proiecţii demonstrează că sunt necesare acţiuni imediate pentru a limita apariţia cancerului şi a înlătura efectele bolii.

Depistarea timpurie, diagnosticul corect şi tratamentul potrivit sunt extrem de importante în lupta cu această boală. În plus, ar trebui să devină obligatorie implementarea de programe de testare si de depistare timpurie a cancerului, care sunt o investitie, nu un cost pentru fiecare stat.

Accesul la tratamente eficiente de ultimă generaţie poate reduce mortalitatea şi poate creşte semnificativ speranţa de viaţă. S-a demonstrat deja că jumatate dintre cazurile de cancer de acum ar fi putut fi evitate dacă rezultatele recente ale cercetărilor realizate în ultimii ani ar fi implementate în mod corespunzător.

Contextul general din ţara noastră, dominat de permanente schimbări legislative, economice, politice, impune dezbateri continue şi presiunea pe măsurile necesare prevenţiei şi tratării cancerului. Trebuie găsite modalităţile optime de a oferi pacienţilor tratamente de ultima generaţie, rezultate în urma multor ani de studii şi cercetare şi care le salvează sau îmbunatăţesc viaţa.

Cum pot fi realizate toate acestea se va dezbate la conferinţa Mediafax cu tema "Accesul pacienţilor cu cancer la tratamente noi şi inovatoare, la informaţie şi prevenţie".

Mai multe detalii despre agenda evenimentului "Mediafax Talks – Health Conferences" şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/oncologie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici