CONFERINŢA MEDIAFAX - INSP: Vaccinarea a peste 75% din populaţia de peste 65 de ani, ţinta OMS în 2015, în Europa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii îşi propune ca în 2015, în Europa, să se vaccineze peste 75 la sută dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani, a declarat, joi, Adriana Pistol, reprezentanta Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

101 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA MEDIAFAX - INSP: Vaccinarea a peste 75% din populaţia de peste 65 de ani, ţinta OMS în 2015, în Europa

CONFERINŢA MEDIAFAX - INSP: Vaccinarea a peste 75% din populaţia de peste 65 de ani, ţinta OMS în 2015, în Europa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Având în vedere că, în sezonul gripal 2013-2014, s-au vaccinat 578.057 de persoane, Ministerul Sănătăţii punând la dispoziţia cetăţenilor gratuit 600.000 de doze de vaccin gripal, acoperirea vaccinală a populaţiei generale a fost de 2,7%", a spus dr. Adriana Pistol, directorul Centrului pentru Controlul şi Supravegherea Bolilor Transmisibile, din Institutul Naţional de Sănătate Publică, la conferinţa "Campania de informare privind gripa", organizată de agenţia Mediafax, la iniţiativa OMS România.

Adriana Pistol a precizat că, în 2013-2014, doar 9% dintre persoanele de peste 65 de ani s-au vaccinat, în timp ce din populaţia generală s-au vaccinat 2,7%, cea mai mare pondere a persoanelor vaccinate fiind înregistrată în rândul personalului medical, respectiv 54,7%.

Astfel, pentru Europa, OMS îşi propune ca, în 2015, peste 75% dintre persoanele peste 65 de ani să se vaccineze.

Reprezentantul INSP a mai arătat că, în sezonul 2013-2014, circulaţia virusurilor gripale în România a fost asemănătoare cu cea înregistrată în Europa. În cadrul supravegherii virusologice au fost detectate 397 de virusuri gripale, de 1,6 ori mai puţine comparative cu sezonul 2012-2013, atunci când au fost detectate 632 de virusuri gripale.

Potrivit dr. Adriana Pistol, creşterea valorii ţintei populaţiei vaccinate are în vedere şi reducerea costurilor totale pentru sănătate. Acest lucru se bazează pe statisticile din sezonul trecut, când costul total pentru sistemul de sănătate s-a ridicat la peste 10 milioane de euro, în cazul bolnavilor de gripă, nefiind incluse aici costurile cu medicaţia necesară bolnavilor, ci doar valorile suportate de sistemul public.

Totodată, costul tratamentului pentru cazurile de infecţii respiratorii acute severe, rambursat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în urma spitalizării persoanelor bolnave, s-a ridicat la aproximativ 1,6 milioane de euro.

Conferinţa organizată de Mediafax, în parteneriat cu Biroul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a marcat lansarea şi în România a "Campaniei de informare privind gripa", iniţiativă lansată în Europa, în fiecare an, în data de 30 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici