Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat cu 8.000 de lei Primăria Cluj-Napoca pentru mutarea unor romi în zona gropii de gunoi

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat cu 8.000 de lei Primăria Cluj-Napoca pentru mutarea unor familii de romi de pe o stradă din oraş la groapa de gunoi de la Pata Rât, însă municipalitatea va contesta decizia CNCD.

463 afișări
Imaginea articolului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat cu 8.000 de lei Primăria Cluj-Napoca pentru mutarea unor romi în zona gropii de gunoi

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat cu 8.000 de lei Primăria Cluj-Napoca pentru mutarea unor romi în zona gropii de gunoi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, într-un dosar în care Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice (GLOC) a reclamat autoritatea publică locală a municipiului Cluj-Napoca, prin primar, Colegiul Director al CNCD a constatat, cu unanimitate de voturi, că mutarea romilor de pe strada Coastei din municipiu la groapa de gunoi din Pata Rât reprezintă faptă de discriminare.

"Pentru fapta contravenţională constatată, s-a aplicat părţii reclamate o amendă contravenţională în valoare totală de 8.000 de lei. Totodată, Colegiul Director a recomandat părţii reclamate soluţionarea situaţiei romilor mutaţi în Pata Rât", se arată în documentul citat.

Reprezentanţii GLOC au salutat decizia CNCD privind "evacuările unor familii de etnici romi la groapa de gunoi a Clujului" şi au spus că, pornind de la această amendă, municipalitatea clujeană ar trebui să dezvolte proiecte publice care îi privesc pe romii din Pata Rât.

"Primăria Cluj-Napoca a greşit şi trebuie să plătească, pentru că romii de pe strada Coastei au fost evacuaţi în urma unei decizii a autorităţilor locale. Pornind de la această amendă, Primăria ar trebui să dezvolte politici publice care îi privesc pe romii de la Pata Rât şi ar trebui să depună proiecte pentru a obţine finanţare europeană pentru locuinţe integrate atât în zona Pata Rât, cât şi în alte amplasamente din municipiu", a declarat miercuri Adrian Dohotaru, secretar al Grupului pentru Acţiune Socială din cadrul GLOC.

În replică, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat că municipalitatea va contesta decizia CNCD.

"Vom contesta decizia CNCD, pentru nu considerăm că a fost vorba despre discriminare în cazul mutării familiilor de pe strada Coastei", a spus Buzatu.

Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice a fost înfiinţat la Cluj-Napoca în contextul în care peste 70 de familii de romi din municipiu, care locuiau pe strada Coastei, au fost mutate în luna decembrie 2010 în apropierea gropii de gunoi a oraşului, de la Pata Rât.

GLOC a coalizat reprezentanţii familiilor din Pata Rât şi activişti din sfera civică, universitari şi artişti din România şi din străinătate şi a organizat în ianuarie o acţiune de protest în faţa Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, faţă de mutarea acestor familii de romi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici