Constanţa: Bărbat mort la câteva minute de la eliberarea din penitenciar, fiind lovit de o maşină

Un bărbat de 28 de ani, eliberat din Penitenciarul Poarta Albă, unde a ispăşit trei ani de închisoare pentru furt, a murit la câteva minute după ce ieşise pe poarta închisorii, fiind lovit de un autoturism condus de un şofer băut.

259 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Bărbat mort la câteva minute de la eliberarea din penitenciar, fiind lovit de o maşină

Constanţa: Bărbat mort la câteva minute de la eliberarea din penitenciar, fiind lovit de o maşină (Imagine: Shutterstock)

Potrivit poliţiştilor constănţeni, accidentul a avut loc miercuri seară, în timp ce tânărul de 28 de ani mergea pe marginea străzii împreună cu alţi trei bărbaţi, şi ei eliberaţi din penitenciar, către o staţie de autobuz.

La un moment dat, un autoturism car circula în acelaşi sens l-a lovit în plin pe tânăr, iar acesta a murit pe loc.

Şoferul, în vârstă de 43 de ani, le-a spus poliţiştilor sosiţi la locul accidentului că nu l-a văzut pe tânăr, care ar fi sărit în faţa maşinii în ultimul moment, neputând să îl mai evite. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul lovit de maşină executase trei ani de închisoare din cei cinci ani pe care îi primise pentru furt şi fusese eliberat pentru bună purtare. Cei trei bărbaţi care îl însoţeau le-au spus poliţiştilor că acesta nu anunţase acasă că urma să fie eliberat, vrând să facă o surpriză familiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici