Constanţa: Cinci elevi, la spital după ce un coleg a spart o fiolă cu sulfat de amoniu în clasă

Cinci elevi de clasa a VII-a de la Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanţa au ajuns la spital, luni, după ce un coleg al acestora a spart o fiolă cu sulfat de amoniu în clasă, în timpul pauzei. Cei cinci elevi nu au necesitat internarea, ei fiind lăsaţi să plece acasă.

107 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Cinci elevi, la spital după ce un coleg a spart o fiolă cu sulfat de amoniu în clasă

Constanţa: Cinci elevi, la spital după ce un coleg a spart o fiolă cu sulfat de amoniu în clasă (Imagine: Răzvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit medicilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cei cinci elevi au fost lăsaţi să plece acasă după ce au primit îngrijirile medicale necesare.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Consiliul Profesoral din cadrul Liceului Teoretic "George Călinescu" se va întruni pentru a lua o decizie în cazul elevului care a spart, în clasă, fiola care conţinea sulfat de amoniu.

"Dacă va fi găsit vinovat, elevul care a spart fiola riscă scăderea notei la purtare şi eliminarea de la şcoală", a spus purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a declanşat o anchetă în acest caz.

Cinci elevi de clasa a VII-a de la Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanţa au ajuns la spital, luni, după ce un coleg al acestora a spart o fiolă care conţinea sulfat de amoniu în clasă, în timpul pauzei.

Elevul a spus că a cumpărat fiola respectivă de la un magazin.

În urma incidentului, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cinci elevi - patru fete şi un băiat -, cărora li s-a făcut rău de la mirosul substanţei.

În clasa respectivă învaţă 25 de elevi, dar incidentul s-a petrecut în pauză, când mulţi dintre ei nu se aflau în sală.

Conducerea unităţii şcolare a declanşat o anchetă în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici