Constanţa: Vremea rea a alungat turiştii de pe plaje

Vremea rea de duminică dimineaţă, cu vânt şi cer înnorat, după ce a plouat toată noaptea, a făcut ca plajele să fie aproape goale, turiştii rămânând în camerele de hotel sau plecând spre case, astfel că traficul dinspre staţiunile de pe litoral spre Capitală a început deja să se aglomereze.

1475 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Vremea rea a alungat turiştii de pe plaje

Constanţa: Vremea rea a alungat turiştii de pe plaje (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Ploile torenţiale care au căzut în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică au inundat străzile din Constanţa, mai multe grădini, dar şi subsoluri ale unor clădiri din oraş, între care cele ale Judecătoriei, Tribunalului, Spitalului de Boli Infecţioase şi Spitalului Militar, pompierii de la ISU "Dobrogea” intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, vremea a stricat şi distracţia turiştilor, plouând în momentul în care, ca în fiecare seară de sâmbătă, carele alegorice se pregăteau de defilare la Mamaia, astfel că evenimentul a fost anulat.

Duminică, vremea se menţine rea, cu vânt şi cer înnorat, astfel că plajele din staţiunile de pe litoral sunt aproape goale, puţini turişti încumetându-se să mergă la malul mării.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier spun că la ora transmiterii acestei ştiri se circulă cu dificultate pe DN 39 Constanţa - Mangalia, între staţiunile Eforie Sud şi Eforie Nord, unde coloanele de maşini pe sensul spre Constanţa, către intrarea pe Autostrada Soarelui, se întind pe distanţe de 400 - 500 de metri.

"Astăzi (n.r. - duminică), valorile de trafic au crescut mai devreme decât în celelalte duminici din sezon. Dacă atunci circulaţia devenea îngreunată în jurul orelor 14.00 - 15.00, acum valorile de trafic au început să crească de pe la ora 10.00. Sunt coloane de maşini între Eforie Sud şi Eforie Nord, dar se circulă, traficul nu este oprit. Sunt poliţişti pe traseu şi facem faţă situaţiei”, a declarat şeful Serviciului Rutier Constanţa, Constantin Dancu.

Poliţiştii se aşteaptă ca în orele următoare circulaţia să se intensifice atât pe DN 39 Constanţa - Mangalia, cât şi pe A2, odată cu plecarea turiştilor către case.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu, de ploaie şi furtună, pentru aproape tot judeţul Constanţa, iar vremea va continua să fie urâtă pe litoral şi în cursul zilei de duminică.

Potrivit ANM, până la ora 20.00 în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 30 - 40 litri pe metru pătrat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici