Corduneanu şi alţi patru membri ai grupării de trafic de droguri, arestaţi preventiv

Mihai Silviu Corduneanu şi alţi patru membri ai grupării de trafic de droguri au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile de Tribunalul Iaşi, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Iaşi.

519 afișări
Imaginea articolului Corduneanu şi alţi patru membri ai grupării de trafic de droguri, arestaţi preventiv

Corduneanu şi alţi patru membri ai grupării de trafic de droguri, arestaţi preventiv (Imagine: Shutterstock)

Tribunalul Iaşi a admis, sâmbătă, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Iaşi şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Mihai Silviu Corduneanu, Ştefan Octavian Horobeţ şi Andrei Lucian Târnoveanu, acuzaţi de iniţiere, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, falsificare de timbre, mărci sau de bilete de transport şi fals material în înscrisuri oficiale.

Totodată, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru Ion Marius Doboş, zis "Cichi" şi Cezar Marin, cercetaţi în acelaşi dosar, pentru iniţiere, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri.

Cei cinci au fost reţinuţi vineri, în urma a 17 percheziţii făcute la Iaşi fiind ridicate zece persoane. Procurorii DIICOT - Iaşi au cerut, sâmbătă, instanţei arestarea preventivă a celor cinci persoane reţinute, solicitarea fiind admisă de judecători, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă din 4 august până în 1 septembrie inclusiv.

Decizia poate fi contestată de cei cinci la Curtea de Apel Iaşi.

În acelaşi dosar a fost audiat ca martor şi Mihai Prelipcean, fiul directorului Filarmonicii din Iaşi, Bujor Prelipcean.

Dumitru Popa, apărătorul lui Mihai Prelipcean, a afirmat că în cazul clientului său nu s-a pus problema comiterii vreunei infracţiuni. Avocatul Popa a precizat că Mihai Prelipcean nu este implicat în traficul de droguri, ci doar îl cunoaşte pe unul dintre membrii grupării.

La percheziţiile care au avut loc vineri, anchetatorii au descoperit plantaţii ilegale de canabis, 350 de plante de canabis, diferite cantităţi de droguri de risc, suma de 20.000 de euro, precum şi aparatură specială folosită pentru amenajarea şi îngrijirea culturilor. Drogurile de risc erau destinate comercializării, cu predilecţie către consumatorii din judeţul Iaşi.

Potrivit DIICOT, Mihai Silviu Corduneanu, Ion Marius Doboş şi Ştefan Octavian Horobeţ au constituit un grup infracţional organizat la care au aderat şi alte persoane, având drept scop obţinerea de beneficii financiare substanţiale din cultivarea, producerea şi comercializarea fără drept de droguri de risc.
Astfel, în perioada aprilie-mai 2012, membrii grupării au înfiinţat două culturi de canabis în satele ieşene Comarna şi Butea.

Mihai Silviu Corduneanu, membru al grupării Corduneanu, a fost reţinut şi în anul 2010 pentru trafic de droguri de mare risc.

În anul 2007, Mihai Silviu Corduneanu a fost condamnat la cinci ani de închisoare, tot pentru trafic de droguri, însă a fost eliberat ulterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici