Corina Voiculescu renunţă la contestaţia privind sechestrul din dosarul ICA

Avocatul Corinei Voiculescu a depus vineri, la Tribunalul Buvcureşti, o cerere de retragere a contestaţiei făcute împotriva deciziei Curţii de Apel de confiscare a mai multor sume de bani aparţinând clientei sale, în cadrul soluţionării dosarului ICA.

1440 afișări
Imaginea articolului Corina Voiculescu renunţă la contestaţia privind sechestrul din dosarul ICA

Corina Voiculescu renunţă la contestaţia privind sechestrul din dosarul ICA (Captură video)

Instanţa Tribunalului Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la solicitarea avocatului Corinei Voiculescu.

Fiicele lui Dan Voiculescu, Corina şi Camelia, au depus în 14 august, la Tribunalul Bucureşti, două contestaţii la executare în cazul sechestrului dispus prin decizia definitivă dată în dosarul privind privatizarea ICA, în care prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro.

Contestaţia Cameliei Voiculescu a fost respinsă, pe 25 august, de instanţă, cealaltă contestaţie având termen de judecată vineri.

Şi compania Grivco, fondată de Dan Voiculescu, şi fostul Institut de Cercetări Alimentare (ICA), în prezent Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii, au contestat în instanţă sechestrul pus de judecători prin sentinţa dată în dosarul privind privatizarea ICA.

Contestaţia Grivco a fost de asemnea respinsă, în 26 august, în timp ce cea înaintată de Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii va fi analizată de judecători în 1 septembrie.

Deciziile de respingere a contestaţiilor nu sunt definitive, putând fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti.

Avocata lui Dan Voiculescu, Maria Vasii, declara, în 13 august, că imobilul de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, unde este sediul postului de televiziune Antena 3, a fost indisponibilizat de procurorii anticorupţie, în urma deciziei definitive din dosarul ICA. Vasii a spus că decizia de executare a dispoziţiilor din condamnarea din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) a fost contestată la Tribunalul Bucureşti.

Avocata lui Dan Voiculescu mai spunea, după ce a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus sub sechestru sediul în care funcţionează postul de televiziune Antena 3, că a fost luată o singură măsură de sechestru şi că nu s-a procedat la indisponibilizarea bunurilor în cazul cărora instanţa a decis definitiv că vor fi confiscate. Potrivit avocatei, până la judecarea contestaţiei la executare, un alt demers nu mai poate fi efectuat.

"Una din poziţiile noastre faţă de măsura sechestrului este aceea că bunurile trebuiau evaluate şi individualizate în teren, respectiv trebuiau luate taxele care grevează acest imobil şi trebuia ca aceste persoane să fie introduse în procedură, iar această procedură n-a fost urmată. Din punctul nostru de vedere, măsura sechestrului despre care discutăm astăzi este doar o notare în cartea funciară a existenţei acestui ordin de indisponibilizare, respectiv a sechestrului, şi nu antrenează alte consecinţe juridice", a adăugat Maria Vasii.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, la opt ani de închisoare, Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, şi Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS, la câte şase ani de închisoare, şi Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Instanţa a dispus confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco. Totodată, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis confiscarea de la Dan Voiculescu a penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro.

De asemenea, trebuie să i se confişte lui Voiculescu suma de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spaţiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanţa a dispus confiscarea bunurilor mobile şi imobile şi a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate.

Instanţa a mai dispus, în cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are în conturi pâna la concurenţa sumei de 15 milioane de lei, la BRD, şi pâna la concurenţa sumei de cinci milioane de lei, la RBS Bank.

De asemenea, pe lângă sumele reprezentând contravaloarea acţiunilor donate de Dan Voiculescu celor două fiice ale sale, de la acestea trebuie să fie confiscate şi sumele donate în urma închirierii spaţiului Grivco către Romtelecom.

În cazul lui Dan Voiculescu, pentru două din dispoziţiile instanţei a fost desemnat pentru punerea în executare procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie: una legată de identificarea de bunuri mobile, imobile, conturi pentru aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare specială) şi cealaltă privind aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare extinsă).

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat, la Adevărul Live, că Direcţia a fost desemnată de instanţă să identifice şi să indisponibilizeze conturi şi imobile pentru recupereare prejudiciului din dosarul ICA, dar executarea o va face statul, prin Ministerul Finanţelor, Antena 3 nefiind parte în cauză.

În acest context, Kovesi a spus că neagă categoric afirmaţia că Antena 3 este confiscată de DNA sau de orice altă instituţie a statului, întrucât Antena 3 nu a avut nicio calitate în acest proces, în care au fost condamnate definitiv mai multe persoane, printre care şi Dan Voiculescu.

Codruţa Kovesi a subliniat că jurnaliştii de la Antena 3 nu au fost implicaţi în dosarul ICA şi nu s-a dispus de către instanţă, prin decizia definitivă, confiscarea unor bunuri de la aceştia, pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici