"Cornul şi laptele" ar putea fi destinat doar copiilor defavorizaţi sau înlocuit cu o masă caldă

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, miercuri, după o dezbatere cu deputaţii PDL, că sunt mai multe variante pentru "Cornul şi laptele", fie să primească aceste produse doar copiii "vulnerabili", fie ca acest program să fie înlocuit cu o "masă caldă".

76 afișări
Imaginea articolului "Cornul şi laptele" ar putea fi destinat doar copiilor defavorizaţi sau înlocuit cu o masă caldă

"Cornul şi laptele" ar putea fi destinat doar copiilor defavorizaţi sau înlocuit cu o masă caldă (Imagine. Elvira Gheorghita/Mediafax Foto)

Funeriu a precizat că, în prezent, copiii până în clasa a opta primesc cornul şi laptele gratis.

Ministrul a precizat că trebuie analizat dacă este bine, în continuare, să beneficieze toţi copiii de program sau numai "cei mai vulnerabili".

"Foarte multă lume spune că sunt copii ai căror părinţi au posibilităţi materiale şi care nu au nevoie de un astfel de program", a explicat Funeriu. El a arătat că trebuie analizat şi dacă programul cornul şi laptele trebuie înlocuit cu o masă caldă pe zi.

O altă decizie care trebuie luată este legată de instituţiile care vor gestiona acest program, Consiliul judeţean, Consiliul local, şcoala sau Inspectoratul şcolar.

Deputatul PDL Doiniţa Chircu a precizat că majoritatea opiniilor exprimate la dezbatere a fost că programul cornul şi laptele este "uzat" şi "trebuie neapărat regândit".

Ea a adăugat că una dintre variante ar fi acordare unei mese calde, fie prin cantinele şcolilor, fie printr-un serviciu externalizat, menţionând că decizia ar putea aparţine consiliilor de administraţie ale şcolilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici