Corpul de Control al MApN cercetează cum s-a făcut reînhumarea soldaţilor români la Rossoşka. Osemintele, depuse în cutii de carton | FOTO

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a cerut Corpului de Control al MApN să verifice modul în care Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a organizat reînhumarea soldaţilor români în cimitirul de la Rossoşka, în condiţiile în care osemintele au fost depuse în cutii de carton.

2127 afișări
Imaginea articolului Corpul de Control al MApN cercetează cum s-a făcut reînhumarea soldaţilor români la Rossoşka. Osemintele, depuse în cutii de carton | FOTO

Corpul de Control al MApN cercetează cum s-a făcut reînhumarea soldaţilor români la Rossoşka. Osemintele, depuse în cutii de carton

”Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a dispus Corpului de Control al MApN desfăşurarea unui control la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor pentru a verifica modul în care s-a organizat activitatea de reînhumare, punctual, dar şi activitatea instituţiei, per ansamblu. Ministerul Apărării Naţionale precizează faptul că oficialii români prezenţi la ceremonia de la Rossoşka nu au avut nicio implicare în activităţile de organizare, ci au reprezentat statul român la eveniment”, a transmis MApN, ca urmare a unei solicitări a Mediafax.

Ministerul precizează că au fost făcute eforturi deosebite pentru amenajarea unui cimitir militar românesc la Rossoşka, în care să fie îngropaţi soldaţii români căzuţi în 1942-1943 în bătăliile din zona Stalingrad-Cotul Donului. ”Acest proiect a fost fundamentat pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 2005 şi ratificat prin Legea nr. 413 din 9 noiembrie 2006”, se arată în documentul transmis de MApN.

Ministerul informează că reînhumarea osemintelor a fost gestionată de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. ”Atât lucrările de construcţie a Cimitirului militarilor români, cât şi operaţiunile de exhumare şi reînhumare a osemintelor sunt derulate pe baza unor contracte de execuţie/realizare lucrări, încheiate anual. Pentru execuţia lucrărilor din acest an, contractul a fost semnat de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, din partea română, în data de 2 mai 2017”, precizează sursa citată.

Fotografiile transmise pe 29 septembrie de la ceremonia reînhumare de la Rossoşka arată cutii de carton acoperite de o bandă tricoloră puse în groapă, cutiile conţinând osemintele celor căzuţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici