Coşea: Funcţionarii publici nu pot fi reciclaţi

Directorul general al Institutului Naţional de Administraţie (INA), Mircea Coşea, a spus, vineri, că funcţionarii publici nu pot fi "reciclaţi" sau "reorientaţi", răspunzând unei întrebări privind posibilitatea recalificării acestora pentru a evita creşterea şomajului.

Coşea: Funcţionarii publici nu pot fi reciclaţi

"Trebuie un potenţial de locuri de muncă, funcţionarul public este specific pregătit. Nu poate deveni, peste noapte, agricultor", a spus Mircea Coşea la o dezbatere pe tema problemelor de pe piaţa muncii în condiţiile crizei economice, la care a participat şi ministrul Muncii, Marian Sârbu.

În legătură cu posibilităţile de investire în forţa de muncă din mediul rural, Mircea Coşea a susţinut că deocamdată nu există un sistem instituţional pentru a realiza acest lucru.

Directorul INA a mai spus că există intenţia şi fondurile necesare pentru un asemenea proiect, dar încă nu există instituţii.

Coşea a adăugat că, totuşi, mai multe programe de incluziune se vor orienta spre mediul rural şi că, în viitor, vor exista şi activităţi concrete.

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat că printre condiţiile necesare pentru funcţionarea pieţei muncii se numără punerea accentului pe formarea iniţială, mobilitatea şi flexsecuritatea, un concept nou elaborat de UE care se referă la crearea unui echilibru între protecţia socială şi flexibilitatea angajaţilor.



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
COŞEA ,
INA ,
MUNCĂ
COMENTARII
  • Votez Basescu! 6 nov 2009

    Voi vota cu Traian Basescu, singurul capabil sa dea afara 50% dintre functionarii publici! Sa scuturam sistemuld e sobolanii care ne mananca banii! Afara cu jumatate din functionarii publici si numai Traian Basescu va avea curajul sa faca asta!

  • neacsu adrian 17 iul 2009

    functionarul public are atatea bashini pe creier, ca nu i-ar ajunge 10 vieti sa le aeriseasca... e timpul sa dam cu functionarul public de pamant, sa-i sara capacele... mama lui de nemernic... la cafele si la tigari in capu' culoarului stie sa stea!... la munca javrelor ordinare!... caini tapati si manichiurizati... hiene in costume... lepre... mediocri... scarbe...

  • guest mediafax.ro 17 iul 2009

    Directorul general al Institutului Naţional de Administraţie (INA), Mircea Coşea, a spus, vineri, că funcţionarii publici nu pot fi "reciclaţi" sau "reorientaţi", răspunzând unei întrebări privind posibilitatea recalificării acestora pentru a evita creşterea şomajului.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa