Crăciun românesc doar între graniţe. ANSVSA: Carnea de porc din România nu poate fi transportată în statele UE

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a recomandat populaţiei, vineri, să acorde o atenţie sporită modului în care păstrează, prepară, transportă şi depozitează produsele alimentare, dar şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.

2056 afișări
Imaginea articolului Crăciun românesc doar între graniţe. ANSVSA: Carnea de porc din România nu poate fi transportată în statele UE

ANSVSA: Carnea de porc din România nu poate fi transportată în statele UE

ANSVSA susţine că a făcut aceste recomandări, deoarece se apropie sărbătorile de iarnă când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare.

„Având în vedere evoluţia pe teritoriul României a pestei porcine africane, aşa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc şi produsele din carne care conţin carne de porc nu pot face obiectul transportului către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 709/2014 privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE. Totodată, vă informăm că introducerea cărnii şi a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o ţară terţă în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor, este interzisă”, au precizat reprezentanţii ANSVSA.

Pentru a evita aplicarea unor măsuri restrictive de către personalul care îşi desfăşoară activitatea la nivelul aeroporturilor/aerogărilor, înainte de a decide introducerea în bagajul de cală a unor astfel de produse alimentare (carne de pasăre şi condimente) pentru a putea fi transportate spre un alt Stat Membru al UE, pasagerii sunt obligaţi să se informeze cu privire la condiţiile stabilite în asemenea situaţii de către companiile de zbor, precum şi asupra reglementărilor specifice vamale.

ANSVSA a reiterat că produsele alimentare, inclusiv carnea şi produsele din carne, trebuie să fie transportate numai cu mijloace de transport autorizate sanitar-veterinar de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în condiţii corespunzătoare de igienă şi de temperatură controlată pentru a nu compromite calitatea şi siguranţa acestora şi implicit pentru a proteja sănătatea publică.

Produsele alimentare, respectiv carnea şi produsele din carne trebuie să provină din unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar supuse controalelor oficiale de serviciile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Având în vedere creşterea consumului unor produse de origine animală, ANSVSA a dispus măsuri suplimentare de control oficial, care au drept obiectiv verificarea condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor care produc şi comercializează produse de origine animală, condiţiile de depozitare şi transport, precum şi cerinţele referitoare la marcarea de identificare a produselor de origine animală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici