Crescătorii de oi şi capre pregătesc proteste de stradă

Crescătorii de oi şi capre din Federaţia Agrostar pregătesc proteste de stradă, acuzând Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale că nu îi sprijină şi că doreşte chiar falimentarea acestui sector.

Crescătorii de oi şi capre pregătesc proteste de stradă (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

"Exportul României de berbecuţi a crescut de la an la an şi a ajuns să depăşească un miliard de euro anual. Dacă acest sector ar fi sprijinit s-ar putea exporta cel puţin 1,5 miliarde euro de euro, însă politica Ministerului Agriculturii este de a falimenta tot ce mai a mai rămas din agricultura românescă şi de a scoate producătorii români de pe toate pieţele. În alte state membre UE, spre exemplu în Germania, crescătorii de oi primesc ajutoare financiare atât de la stat, cât şi de la autorităţile locale, în timp ce ciobanii din România nu primesc nici formele de sprijin care li se cuvin ca ţară membră UE", se arată într-un comunicat al Agrostar.

Federaţia sindicală din agricultură va anunţa în perioada următoare calendarul protestelor.

"Cerem demisia conducerii Ministerului Agriculturii, cea mai incompetentă din ultimii 20 de ani", a declarat în comunicat preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan.

Singurul ajutor financiar de care beneficiază crescătorii de oi şi capre în acest an este cel de 80,36 euro reprezentând plata directă pe suprafaţă.

"În ceea ce priveşte motorina cu acciza redusă, pentru oi ar urma să se dea sub un litru pe cap de animal. Crescătorii români de oi şi capre cer ajutor financiar în contextul în care pe piaţa europeană se înregistrează un deficit de carne de oaie de 300.000 de tone, iar cererea este în creştere, ceea ce ar reprezenta o oportunitate pentru crescătorii români, cu atât mai mult cu cât potenţialul natural al României este enorm", se mai arată în comunicat.

Principalele pieţe de export în domeniu sunt statele arabe, ţările din fosta Iugoslavie, Grecia şi Italia.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
CIOBANI ,
PROTESTE ,
COMENTARII
  • clement 29 iul 2010

    Nu are legatura cu protestul ci, cu capra.
    Mare mi-a fost mirarea cand am constatat ca in multe tari vest europene, laptele si branza de capra sunt bine reprezentate in magazinele alimentare, carnea fiind inexistenta.
    M-a luminat un veterinar. Caprele nu se imbolnavesc de cancer. Hrana foarte selectiva face ca acestea sa aiba o sanatate pe masura tafnoseniei bine cunoscute.
    Ce se intampla cu carnea? Ia calea unor comunitati alese, peste mari si tari. Matul lor este mai ales decat matul nostru.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa