CSM a răspuns solicitării Codruţei Kovesi privind participarea la Parlament, la comisia de anchetă a alegerilor: Procurorul-şef DNA decide dacă merge sau nu la o audiere

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a răspuns solicitării procurorului-şef DNA referitor la prezenţa în comisia parlamentară de anchetă, arătându-i acesteia cadrul normativ în vigoare, urmând ca Laura Codruţa Kovesi să decidă dacă se prezintă sau nu, au declarat pentru MEDIAFAX surse din CSM.

1804 afișări
Imaginea articolului CSM a răspuns solicitării Codruţei Kovesi privind participarea la Parlament, la comisia de anchetă a alegerilor: Procurorul-şef DNA decide dacă merge sau nu la o audiere

CSM a răspuns solicitării Codruţei Kovesi: Procurorul-şef DNA decide dacă merge la comisie

Surse din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că solicitarea Laurei Codruţa Kovesi referitoare la prezenţa în comisia parlamentară de anchetă a fost primită la CSM în urmă cu o săptămână, iar Consiliul a şi răspuns, precizând cadrul normativ aflat în vigoare şi faptul că membrii CSM nu pot să spună nimănui dacă să se ducă sau nu la o audiere.

Astfel, CSM i-a comunicat procurorului-şef DNA că există hotărâri de plen prin care s-a apreciat că un magistrat nu trebuie să se prezinte în astfel de comisii pentru că ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, că sunt şi două decizii ale Curţii Constituţionale, iar, având în vedere toate aceste lucruri, Kovesi urmează să aprecieze dacă va merge sau nu, potrivit sursei citate. Surse din cadrul CSM au mai arătat, pentru MEDIAFAX, că, potrivit legislaţiei în vigoare, nu există o normă legislativă prin care Laura Codruţa Kovesi să fie obligată să se prezinte în faţa unei astfel de comisii de audiere, decizia Curţii Constituţionale nefiind în vigoare, nefiind publicată în Monitorul Oficial şi nici motivată, prin urmare nu poate fi luată în considerare.

TITLURILE ZILEI

Procurorul-şef DNA a declarat, într-un interviu, că a solicitat un punct de vedere de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a vedea dacă un procuror sau judecător este obligat să dea explicaţii în Parlament.

Până acum, Laura Codruţa Kovesi a refuzat de trei ori să se prezinte pentru audiere în comisia parlamentară de anchetă

Curtea Constituţională a României a respins, în iunie, contestaţia făcută de 82 de deputaţi PNL şi USR privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a stabilit că şefii de instituţii publice, cum ar fi preşedintele ÎCCJ, al CSM sau procurorul general, trebuie să se prezinte la comisii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici