CSM, de acord cu Memorandumului între cele trei puteri: Legislativă, Executivă şi Judecătoarească

Plenul CSM a decis, în şedinţa de joi, că este oportună încheierea Memorandumului propus între reprezentanţii celor trei puteri: Legislativă, Executivă şi Judecătorească, invitaţia la dialog fiind lansată din vară de Comisia juridică a Senatului.

122 afişări

Imaginea articolului CSM, de acord cu Memorandumului între cele trei puteri: Legislativă, Executivă şi Judecătoarească

CSM, de acord cu Memorandumului între cele trei puteri: Legislativă, Executivă şi Judecătoarească

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că este oportună, de principiu, încheierea Memorandumului propus între reprezentanţii celor trei puteri: Legislativă, Executivă şi Judecătorească, urmând ca în cazul în care această formă de cooperare instituţională este apreciată ca fiind utilă, la elaborarea propriu-zisă a clauzelor actului în care se va concretiza colaborarea să fie observate limitele atribuţiilor ce le sunt conferite de Constituţie şi celelalte acte normative celor trei puteri. (majoritate: 11 DA, 5 NU)", a decis CSM.

Memorandumul vizează continuarea programului Naţional de Investitţi în infrastructura instanţelor din reşedinţele de judeţ, conform Memorandumului adoptat de Guvern în decembrie 2014; realizarea cartierului justiţiei în Bucuresti în cadrul unui proiect demarat împreună cu Primăria Capitalei şi Ministerul Culturii, pentru rezolvarea problemei spaţiilor pentru insitutiile şi autorităţile sistemului judiciar din Capitala; implementarea cât mai rapida la nivel naţional a proiectului "dosarul electronic" şi asanarea normativă - în sens de restrângere a actelor normative deoarece numărul mare de acte normative şi modificările frecventa a acestora, au condus la o diminuare a încrederii populaţiei în sistemul de drept, au precizat reprezentanţii CSM.

Citeşte şi:CSM a admis cererile de pensionare pentru 15 magistraţi. Propunerile vor ajunge la Klaus Iohannis

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CSM ,
MEMORANDUM ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.