- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
CSM s-a sesizat în cazul afirmaţiilor făcute de Ciurea şi Nastasiu
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a sesizat în cazul afirmaţiilor foştilor procurori ai DIICOT, Angela Ciurea şi Ciprian Nastasiu, în legătură cu imixtiunile pe care le-ar fi făcut şefii lor magistraţi în anumite dosare.
"CSM s-a sesizat oficiu şi va face verificări, prin intermediul Inspecţiei judiciare, cu privire la afirmaţiile unor foşti procurori, potrivit cărora procurorul general al României şi şeful DIICOT au făcut presiuni asupra lor în timp ce instrumentau anumite dosare", a declarat, marţi, preşedintele Consiliului, Virgil Andreieş.
Fostul procuror Ciprian Nastasiu - cel care l-a trimis în judecată pe Omar Hayssam, dar şi cel care a cerut eliberarea din arest a sirianului - a susţinut, luni dimineaţa, cu ocazia lansării cărţii "Predarea României", că procurorul general al României, Codruţa Kovesi, ar fi făcut presiuni asupra activităţii sale.
"În carte arăt exact întrunirile pe care le-am avut cu preşedintele Băsescu. Discursul dânsului era de genul: «Nu pot să-ţi dau sfaturi, faci ceea ce este legal». Presiunile erau pe de altă parte. Niciodată nu se acţionează direct asupra procurorului, se acţionează asupra procurorului general, e simplu. Pentru că e o instituţie ierarhizată", a spus Nastasiu, răspunzând unei întrebări referitoare la eventuale presiuni pe care le-ar fi simţit.
Chestionat despre ce i-ar fi cerut nelegal procurorul general, Nastasiu a spus: "Împiedica. Nu e vorba de domnul Botoş, ci de doamna Kovesi".
El a subliniat că în perioada cât a fost Ilie Botoş procuror general a avut "un sprijin constant şi substanţial în anchetă".
Pe de altă parte, luni seara, la Realitatea TV, fostul procuror Angela Ciurea de la DIICOT a afirmat că şi procurorul general, şi şeful DIICOT, Codruţ Olaru, ar fi făcut presiuni asupra activităţii sale, cerându-i-se "s-o lase mai moale cu dosarul" referitor la Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac, Elena Udrea, Theodor Stolojan, Doru Cocoş, Attila Verestoy.
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot
-
Ungureanu cere prefecţilor şi şefilor Consiliilor Judeţene să colaboreze pentru sprijinirea sinistraţilor
Social astăzi, 20:07
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut prefecţilor şi preşedinţilor Consiliilor Judeţene să colaboreze pentru soluţionarea problemelor determinate de căderile masive de zăpadă şi ger, inclusiv prin trimiterea în judeţele afectate a unor produse de strictă necesitate, care să ajungă la sinistraţi. citeşte tot





Nu exista comentarii