CSM şi Inspecţia Judiciară, sesizate după declaraţiile şefei instanţei supreme referitoare la Kovesi

CSM şi Inspecţia Judiciară au fost sesizate cu referire la declaraţiile preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit sesizării publicaţiei Lumea Justiţiei, Cristina Tarcea a făcut, printre altele, afirmaţii cu conotaţii politice legate de revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la DNA.

7329 afișări
Imaginea articolului CSM şi Inspecţia Judiciară, sesizate după declaraţiile şefei instanţei supreme referitoare la Kovesi

CSM şi Inspecţia Judiciară, sesizate după declaraţiile şefei instanţei supreme referitoare la Kovesi

În sesizarea către Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Inspecţia Judiciară (IJ) în vederea cercetării disciplinare şi excluderii din magistratură a Cristinei Tarcea, aceasta este acuzată de mai multe abateri discipinare, respectiv de desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi de atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii.

Totodată, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai e acuzat de încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, precum şi de manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Sesizarea vine după ce preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a afirmat, printre altele, că decizia de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA a fost „inadmisibil de mult politizată", Cristina Tarcea declarându-se „intrigată" de acest episod.

"Am să vorbesc în numele meu şi am să vă spun că am privit, nu neapărat cu îngrijorare, dar intrigată tot ceea ce s-a întâmplat, pentru că mi s-a părut atât de inadmisibil de politizat totul, încât nu am ştiut exact ce se întâmplă şi nu am ştiut în ce măsură o structură care face parte, pana la urma, potrivit Constituţiei, din autoritatea judecătorească, trebuie să facă obiect de dispută al atâtor dispute politice. Asta nu mi se pare normal şi nu trebuie să se întâmple. Este adevărat că statutul procurorului este destul de incert, potrivit Constituţiei noastre, lăsăm la o parte că nimeni nu are drept obiectiv lămurirea anumitor aspecte destul de neclare şi confuze din Constituţia României, dar atât timp cât o structură face parte din autoritatea judecătoarească, haideţi să nu facem campanii electorale, să nu facem acţiuni politice, implicând acea structură a autorităţii judecătoreşti. Nu mi se pare normal ca iniţiativa revocării să pornească din mediul politic, nu mi se pare normal ca un ministru al Justiţiei să sesizeze Curtea Constituţională pe un aspect până la urmă comun al revocării unui procuror şef, nu mi se pare normal ca acelaşi aspect să ridice probleme de revocare, de suspendare a preşedintelui ţării. Este inadmisibil de mult politizat acest aspect şi nu mi-aş mai dori să se întâmple", a declarat Cristina Tarcea, la Realitatea Tv.

De altfel, cu referire la aceste declaraţii ale şefei instanţei supreme, a reacţionat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care s-a întrebat retoric, pe pagina sa de Facebook: "Să înţelegem că este normal ca un judecător de rang înalt să facă politică ? Să înţelegem că nu este normal ca un ministru să critice un judecător, dar este normal ca un judecător să critice un ministru ?".

Cristina Tarcea mai anunţase că le-a cerut tuturor judecătorilor din subordine ca, până în septembrie, să motiveze toate condamnările. "Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile. S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, vor suporta consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei", a explicat Cristina Tarcea.

Totodată, preşedintele instanţei supreme a fost întrebat dacă este o coincidenţă între modificarea rapidă a codurilor penale şi condamnarea în primă instanţă a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, Cristina Tarcea a răspuns: "În general nu cred în coincidenţe, mai ales atunci când anumite elemente te determină să apreciezi că anumite circumstanţe nu reprezintă tocmai o coincidenţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici