Cum arată izolarea pentru navigatori şi cum se desfăşoară sărbătorile pentru ei

  • Navigatorii români nu au voie să atingă uscatul din cauza pandemiei
  • Primesc alimentele standard şi au internet doar în porturi
  • Sărbătorile pentru navigatori sunt simple şi izolate
535 afișări
Imaginea articolului Cum arată izolarea pentru navigatori şi cum se desfăşoară sărbătorile pentru ei

Cum arată izolarea pentru navigatori şi cum se desfăşoară sărbătorile pentru ei

Te simţi îngrădit din cauza carantinei? Hai să-ţi arăt cum trăiesc navigatorii români în pandemie. Florin Piroşi este plecat de 4 luni pe o navă de tip transport marfă. A ajuns în unele dintre cele mai mari porturi din lume, însă nu a atins pamântul.

Florin Piroşi, navigator: Date condiţiile pandemiei, viaţa navigatorului este extrem de izolată. Neavând accesul la uscat şi a schimba mediul unde lucrezi şi a vedea locuri, oameni în locurile în care te duci, creează o rutină asupra ta ca şi individ. Totodată trebuie tărie de caracter pentru a înţelege şi a depăşi aceste momente, care sunt la nivel internaţional.

Tot pandemia devine o problemă şi în cazul contractelor. Pentru mulţi dintre ei şederea pe vapor poate fi prelungită, iar la polul opus voyage-ul poate fi amânat.

Florin Piroşi, navigator: Schimburile de echipaj în plină pandemie sunt în continuare o problemă. S-au mai ameliorat în ultimele luni, de când au început să apară testele şi cele 72 de ore fereastră pe care le avem să putem pleca din ţară, dar în continuare sunt mulţi navigatori care aşteaptă să plece şi pe cealaltă parte sunt şi mulţi navigatori care aşteaptă să facă schimburile de echipaj. Sperăm ca în viitor să se remedieze problema deoarece ambele părţi au nevoie ori să ajungă acasă, ori să ajungă la vapor.

Pe navă, cu Florin, mai sunt 16 români. Îşi menţin sănătatea mentală cu fărâmele de internet pe care le prind când sunt în porturi şi intră în legătură cu cei dragi. La sărbători petrecute acasă nici nu îndrăznesc să vieseze. Le vor petrece tot pe vapor.

Florin Piroşi, navigator: Nu se face nimic deosebit, luăm masa cu toţii, încercăm să ne simţim cât de puţin ca acasă, iar apoi datoria faţă de vapor este primordială şi trebuie să ne vedem în continuare de datoriile noastre aici. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici