Cum şi în ce dată se va desfăşura referendumul pentru schimbarea numelui judeţului Olt

Referendumul pentru schimbarea numelui judeţului Olt în Olt-Romanaţi se va desfăşura la fel ca şi referendumul privind redefinirea familiei, respectiv în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, potrivit deciziei de miercuri a Consiliului Judeţean Olt.

2546 afișări
Imaginea articolului Cum şi în ce dată se va desfăşura referendumul pentru schimbarea numelui judeţului Olt

Cum şi în ce dată se va desăşura referendumul pentru schimbarea numelui judeţului Olt

Marius Oprescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Olt a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a avut loc o şedinţă de rectificare a hotărârii iniţiale, astfel că decizia finală a fost ca referendumul pentru schimbarea numelui judeţului Olt în Olt-Romanaţi va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie, la fel ca cel pentru redefinirea familiei.

„Şedinţa iniţială a fost luni. Astăzi (miercuri – n.r.), în urma ordonanţei de urgenţă care a apărut în Monitorul Oficial şi a unui punct de vedere oficial solicitat la Autoritatea Electorală Permanentă, am venit cu şedinţa de rectificare a hotărârii iniţiale prin care am stabilit ca şi referendumul local să se ţină pe 6 şi pe 7 octombrie”, a spus Oprescu.

Potrivit acestuia, pentru organizarea referendumului privind schimbarea denumirii judeţului, CJ Olt a alocat 900.000 de lei, însă este posibil să nu fie nevoie de întreaga sumă.

„Suma cu siguranţă va fi mai mică de de 900.000 de lei. De aceea am şi preferat să aibă loc la aceeaşi dată cu referendumul naţional astfel încât să reducem cheltuielile pentru acest referendum, pentru că se vor folosi aceleaşi secţii de votare, acelaşi birou electoral judeţean, mai puţin buletine de vot, pentru că noi ne vom tipări buletinele noastre de vot, vor fi separate. La fel ca la referendumul naţional este nevoie de prezenţă de 30% dintre cetăţenii cu drept de vot din judeţul Olt, dintre care 51% vor trebui să voteze pentru”, a mai spus Marius Oprescu, preşedinte al CJ Olt.

Potrivit hotărârii Consiliului Judeţean (CJ) Olt, cetăţenii din judeţul Olt vor fi chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici