Curaj: Pachetul legislativ care reglementează doctoratul şi plagiatul a fost aprobat. Ce prevede noul cadru legislativ

Pachetul legislativ privind clarificarea cadrului normativ în ceea ce priveşte doctoratele a fost aprobat, a anunţat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, care a spus că de la sesizarea unui prezumtiv plagiat şi până la retragerea titlului în cazul constatării acestuia vor trece maximum 60 de zile.

1947 afișări
Imaginea articolului Curaj: Pachetul legislativ care reglementează doctoratul şi plagiatul a fost aprobat. Ce prevede noul cadru legislativ

Curaj: Pachetul legislativ care reglementează doctoratul şi plagiatul a fost aprobat (Imagine: Victor Ciupuliga/ Mediafax Foto)

Ministrul Educaţiei a făcut anunţul miercuri, la finalul şedinţei Executivului, precizând că, în opinia sa, pachetul legislativ va rezolva problema "pe termen scurt".

"A fost o ordonanţă de urgenţă pentru legea eticii. Astăzi avem o hotărâre de guvern privind Codul studiilor doctorale şi o ordonanţă de urgenţă care modifică minimal Legea educaţiei naţionale", a spus Curaj.

În urma discuţiilor din Guvern s-a decis amânarea acordării dreptului universităţilor să emită sau să retragă titlul de doctor până după ce şcolile doctorale vor fi evaluate internaţional.

TITLURILE ZILEI

"În intervalul următor, ministrul va continua să acorde titlurile, ceea ce eu cred că nu este bine, iar universităţile, unele dintre ele, vor continua să nu aibă responsabilitate, să nu fie responsabilizate. Pe de altă parte, nu toate universităţile ar fi putut să-şi exercite autonomia în mod potrivit", a spus ministrul.

Adrian Curaj a spus că în urma modificărilor aduse cadrului legislativ se vor înregistra multe cereri de analizare a unor lucrări suspectate de plagiat.

"Procedura privind retragerea titlului de doctor a fost clarificată şi scurtată la maximum şi sper din suflet, CNATDCU-ul (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare-n.r.) să facă faţă ritmului, bănuim noi destul de mare, de lucrări care vor veni spre analiză. Voi da ca responsabilitate principală unui secretar de stat să se ocupe zi de zi, oră de oră de acest subiect", a spus ministrul.

Autorul lucrării de doctorat care este considerat a fi plagiat are la dispoziţie o cale de apel care poate dura de maximum 10 zile.

Totodată, universitatea care a emis titlul de doctor va fi înştiinţată de CNATDCU de plagiat, iar ea poate formula în scris un punct de vedere în 30 de zile.

Analizarea unei lucrări de doctorat privind plagiatul o poate face orice persoană, iar procesul de analizare poate dura 45 de zile.

În final, CNATDCU îi va propune ministrului Educaţiei retragerea titlului de doctor persoanei în cauză.

"Nu mă aştept să dureze mai mult de 60 de zile, maxim-maximorum, dacă ciclurile se întind la maxim. Poate fi optimizat. (...) E pus acolo explicit, sunt termene foarte compacte, am discutat foarte mult cu colegii mei tocmai pentru a face ca procesul să fie consistent, CNATDCU-ul să nu fie pus în situaţia să nu poată să dea răspuns în situaţia-mă rog, sper să nu fie foarte tristă - în care vor primi odată foarte multe solicitări", a spus Curaj.

Ce prevede noul cadru legislativ privind acordarea şi retragerea titlului de doctor

Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze.

Guvernul a adoptat noi reglementări privind doctoratele, care prevăd că procedura retragerii titlurilor de doctor se va întinde pe durata a maximum două luni şi cinci zile, a transmis Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit Hotărârii de Guvern adoptată în şedinţa Executivului de miercuri, orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia şi indiferent de data acordării titlului de doctor.

În termen de 45 de zile, CNATDCU trebuie să se pronunţe cu privire la această sesizare, iar decizia poate fi contestată în termen de 10 zile, Consiliul având alte 10 zile pentru analiza acesteia. Deciziile CNATDCU vor deveni obligatorii pentru ministru, care va trebui să emită ordinul de retragere a titlului şi eventualele sancţiuni pentru şcolile doctorale. Având în vedere responsabilitatea şcolii doctorale în acordarea titlului de doctor, în perioada de analiză a sesizării, CNATDCU va cere şi o decizie a instituţiei organizatoare de studii universitare de doctorat, cu privire la obiectul acesteia. Astfel, procedura privind retragerea titlurilor de doctor se va întinde pe durata a maximum două luni şi cinci zile.

În cazul în care CNATDCU constată nereguli, va propune ministrului aplicarea următoarelor sancţiuni, în funcţie de gravitatea situaţiei: retragerea calităţii de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor şi retragerea acreditării şcolii doctorale.

În acest context, Guvernul a adoptat încă o reglementare, printr-o Ordonanţă de urgenţă, stabilind că diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului.

În ceea ce priveşte caracterul public al tezei de doctorat, Hotărârea de Guvern adoptată astăzi stabileşte că susţinerea publică a tezei de doctorat poate avea loc numai după parcurgerea următoarelor etape:

- Doctorandul predă teza în format electronic şi, după caz, în format printat la secretariatul şcolii doctorale;
- Şcoala doctorală realizează analiza de similitudini utilizând un program recunoscut de CNATDCU; acesta poate solicita, suplimentar, utilizarea unui program dezvoltat la nivel naţional privind detecţia de similitudini; rapoartele de similitudini se includ în „dosarul de doctorat”;
- Teza de doctorat este prezentată în comisia de îndrumare; după această pre-susţinere, care poate fi publică, conducătorul de doctorat şi comisia de îndrumare decid asupra depunerii oficiale a tezei şi organizării susţinerii publice; referatul de acceptare al conducătorului de doctorat şi acordul membrilor comisiei de îndrumare se includ în „dosarul de doctorat”;
- Teza de doctorat se depune în mod oficial la secretariatul şcolii doctorale, în format tipărit şi în format electronic, împreună cu rezumatul tezei de doctorat şi CV-ul doctorandului; secretariatul şcolii doctorale certifică îndeplinirea de către doctorand a tuturor obligaţiilor din cadrul programului de studii universitare de doctorat;
- Cererea pentru fixarea datei de susţinere publică a tezei de doctorat, avizată de conducătorul de doctorat şi de preşedintele comisiei de susţinere se depune la secretariatul şcolii doctorale cu minim 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susţinere;
- Şcoala doctorală întocmeşte şi afişează anunţul pentru susţinerea publică cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susţinere. Acesta va include în mod obligatoriu data, locaţia şi ora de susţinere, conducătorul sau conducătorii de doctorat, precum şi locul unde textul integral al tezei poate fi consultat în format tipărit. Anunţul susţinerii publice, rezumatul tezei în format electronic, CV-ul doctorandului, CV-urile membrilor comisiei de susţinere publică a tezei de doctorat sau link-uri către acestea sunt afişate pe site-ul IOSUD.
Totodată, actul normativ introduce o serie de prevederi care întăresc caracterul public al tezei de doctorat:
- Rezumatul tezei este publicat pe site-ul universităţii sau, după caz, al Academiei Române şi poate fi consultat public după emiterea dispoziţiei de numire a comisiei de susţinere;
- Teza în format tipărit poate fi consultată la biblioteca universităţii sau, după caz, a Academiei Române cu cel puţin 20 de zile înainte de data fixată pentru susţinerea publică. Lucrarea de doctorat rămâne document public la biblioteca universităţii sau, după caz, a Academiei Române;
- Dacă doctorandul nu optează pentru publicarea distinctă a tezei sau a unor capitole din aceasta, forma digitală a tezei este făcută publică şi va putea fi accesată liber pe platforma naţională după emiterea dispoziţiei de acordare a titlului de doctor; tezei i se va atribui o licenţă de protecţie a dreptului de autor;
- Dacă doctorandul optează pentru publicarea distinctă a tezei de doctorat sau a unor capitole din aceasta, el primeşte un termen de graţie de maximum 24 luni pentru realizarea acestei publicări; după expirarea termenului de graţie, în cazul în care nu a fost primită la IOSUD nicio notificare cu privire la publicarea distinctă a tezei, documentul în format digital devine liber accesibil pe platforma naţională cu atribuirea unei licenţe de protecţie a dreptului de autor;
- După publicarea tezei sau a unor capitole din aceasta, autorul are obligaţia de a notifica IOSUD asupra acestui fapt şi de a transmite indicaţia bibliografică şi un link la publicaţie, care vor fi făcute apoi publice pe platforma naţională.
- După acordarea titlului de doctor, în termen de maxim 30 de zile IOSUD are obligaţia transmiterii unui exemplar tipărit al tezei de doctor la Biblioteca Naţională a României unde poate fi accesat la cerere.

Dosarul de doctorat se arhivează de către IOSUD cu regim permanent.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici