Cursă Lufthansa de la Munchen spre Sibiu, redirecţionată pe aeroportul din Cluj, din cauza ceţii

O cursă Lufthansa de la Munchen care ar fi trebuit să ajungă, duminică după-amiază, la Sibiu a fost redirecţionată pe aeroportul din Cluj-Napoca, din cauza ceţii, în timp ce zborul retur Sibiu-Munchen a fost anulat, iar o altă cursă către Viena a fost de asemenea anulată ”din motive tehnice”.

422 afișări
Imaginea articolului Cursă Lufthansa de la Munchen spre Sibiu, redirecţionată pe aeroportul din Cluj, din cauza ceţii

Cursă Lufthansa de la Munchen spre Sibiu, redirecţionată pe aeroportul din Cluj, din cauza ceţii (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Nicoleta Boborodea, a declarat, duminică după-amiază, corespondentului MEDIAFAX, că avionul Lufthansa care trebuia să sosească de la Munchen a fost redirecţionat pentru aterizare la Cluj-Napoca, din cauza ceţii.

”În consecinţă, zborul de întoarcere Sibiu-Munchen a fost anulat. Pasagerii sosiţi la Cluj-Napoca vor fi aduşi la Sibiu cu autocarul, iar cei care urmau să plece la Munchen vor fi redirecţionaţi”, a spus Nicoleta Boborodea.

În plus, ea a precizat că zborul Austrian Airlines către Viena, care trebuia să plece duminică după-amiază de la Sibiu, a fost anulat ”din motive tehnice”.

Conform sursei citate, şi pasagerii acestei curse vor fi redirecţionaţi.

Judeţul Sibiu se află, potrivit meteorologilor, sub cod galben de ceaţă, duminică, de la ora 18.00 până la ora 23.00, vizibilitatea fiind redusă local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici