Curtea de Apel Craiova a respins recursul procurorilor în cazul lui Condescu şi al lui Temelescu

Curtea de Apel Craiova a respins recursul procurorilor în cazul preşedintelui Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, şi a vicepreşedintelui clubului, Viorel Temelescu, acuzaţi că au falsificat trei contracte de cesiune de creanţe.

231 afișări
Imaginea articolului Curtea de Apel Craiova a respins recursul procurorilor în cazul lui Condescu şi al lui Temelescu

Marin Condescu (Imagine: Florinel Gureanu/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, Liviu Mândrilă, magistraţii au respins joi seară recursul procurorilor formulat împotriva lui Marin Condescu şi a lui Viorel Temelescu, în dosarul în care aceştia sunt cercetaţi pentru delapidare, fals în înscrisuri, uz de fals şi spălare de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursa citată a precizat că decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă şi irevocabilă.

Miercuri, Tribunalul Gorj a apreciat că din probele prezentate de procuror nu rezultă cert că Marin Condescu şi Viorel Temelescu au comis faptele de care sunt acuzaţi, astfel că nu se impune arestarea preventivă a acestora, potivit motivării judecătorului Teofil Boncu, cel care a analizat propunerea Parchetului.

În motivarea instanţei de respingere a propunerii de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, şi a vicepreşedintelui clubului, Viorel Temelescu, se arată că nu există indicii temeinice pentru a demonstra că cei doi inculpaţi au comis faptele penale de care sunt acuzaţi.

"Din probele administrate în cauză de către organul de urmărire penală nu rezultă cu certitudine, neexistând indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit fapte de natură penală, de gravitatea celor reţinute în sarcina lor", se precizează în motivarea deciziei judecătorului Teofil Boncu de la Tribunalul Gorj, care a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul Emil Moţa.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost acuzaţi că au falsificat trei contracte de cesiune de creanţe cu o firmă care asigura tichete de masă pentru minerii din sindicatele conduse de cei doi, însă judecătorul de caz menţionează că "prezentarea celor trei contracte ca fiind false este făcută în mod lapidar, fără a se indica, măcar succint, în ce constă falsul şi cine ar fi semnat în fals din partea Pandurii".

În plus, magistratul a avut la dispoziţie un raport de expertiză al Poliţiei Gorj, întocmit de Serviciul de Investigaţii Criminale, în baza căruia magistratul a constatat că "actele cu privire la care se susţine că sunt false sunt în realitate scanate, dar nu se menţionează în acelaşi raport dacă sunt false şi cu atât mai puţin dacă au fost falsificate de către unul dintre cei doi inculpaţi".

Marin Condescu este acuzat şi că ar fi împrumutat de mai multe ori Clubul Pandurii cu bani împrumutaţi de la bancă, iar la returnarea sumelor acesta ar fi retras sume mai mari, în contabilitate nefiind înregistrate toate operaţiunile, el fiind acuzat de delapidare şi spălare de bani. Procurorul care a cerut arestarea lui Marin Condescu l-a acuzat pe acesta de prejudicierea clubului sportiv cu 2,6 milioane lei, însă judecătorul Teofil Boncu susţine în încheierea de şedinţă că un eventual prejudiciu şi o astfel de sumă nu pot fi stabilite în lipsa unei expertize contabile.

"Instanţa reţine fără putinţă de dubiu că nu există niciun indiciu temeinic care să creeze presupunerea comiterii acestei infracţiuni. Pentru a subzista indicii temeinice şi probe certe cu privire la spălarea de bani, organul de urmărire penală trebuia să adune probe care să ateste că inculpatul a reinvestit sau a împrumutat clubul Pandurii cu sume de bani ce provin din comiterea unor infracţiuni (...) Aşadar, aceste împrumuturi bancare nu reprezintă o sursă ilicită de procurare a banilor care să frizeze comiterea unor fapte penale ce ar constitui infracţiunea predicat, cu raportare la infracţiunea de spălare a banilor. Constată instanţa cu privire la această faptă că în referatul Parchetului nu este descrisă, neprecizându-se în concret nicio sumă de bani pe care se presupune că ar fi spălat-o inculpatul", se menţionează în documentul citat.

Marin Condescu a fost acuzat în referatul procurorului de propunere a arestării preventive şi de faptul că "se prevalează de influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că ar avea-o asupra unor înalţi demnitari ai statului, în discuţiile purtate cu diverse persoane, precum şi cu organele de urmărire penală, făcând dese referiri la preşedintele Traian Băsescu şi la premierul Victor Ponta şi că s-ar fi lăudat cu influenţele pe care le-ar avea la preşedinte şi premier, dar şi la alţi politicieni sau ofiţeri de poliţie, pentru a zădărnici mersul anchetei", însă judecătorul de caz susţine că la dosar nu a fost depusă nicio probă în acest sens.

"În cauza de faţă instanţa constată că prima condiţie nu este îndeplinită, nefiind indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit vreuna din faptele săvârşite de legea penală şi reţinute în referat, aşa cum a fost analizat mai sus, infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii fiind pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie referitoare la pericolul public pentru ordinea publică.(…) Acest pericol nu subzistă în niciun mod în cauză din moment ce instanţa a apreciat mai sus inexistenţa indiciilor temeinice sau a oricărei alte probe că sus-numiţii au săvârşit vreuna din faptele pentru care sunt cercetaţi în prezenta cauză", mai menţionează judecătorul Teofil Boncu în motivarea respingerii propunerii de arestare preventivă.

Decizia Tribunalului Gorj a fost atacată de Parchet, iar joi Curtea de Apel Craiova a decis să respingă recursul procurorilor, astfel că Temelescu şi Condescu rămân în libertate.

Cei doi fuseseră reţinuti, în 12 noiembrie, pentru delapidare, fals în înscrisuri, uz de fals şi spălare de bani, fiind acuzat că a falsificat trei contracte de cesiune de creanţe şi că a prejudiciat clubul cu peste 2,6 milioane de lei, iar Parchetul a propus arestarea acestora.

Conform referatului depus de procurorul Emil Moţa la dosarul deschis pe numele lui Marin Condescu, arestarea preventivă a acestuia a fost solicitată ca urmare a posibilităţilor pe care acesta le-ar avea în libertate de a influenţa mersul anchetei, procurorul invocând "cunoştinţele" pe care Condescu le-ar avea la şeful statului şi la premier.

În 14 noiembrie, Tribunalul Gorj a respins propunerea procurorilor Parchetului Tribunalului Gorj de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Marin Condescu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Viorel Temelescu.

Marin Condescu declara, după decizia Tribunalului Gorj, că procurorul de caz care a formulat acuzaţiile la adresa sa este "cel mai abject om" pe care l-a cunoscut până acum.

"S-a făcut dreptate, dar permiteţi-mi să vă spun pe această cale că am asistat astăzi la acuzaţiile celui mai abject om pe care l-am văzut vreodată în viaţa mea. A făcut afirmaţii care nici măcar nu au fost făcute de mine, cum că m-aş fi lăudat cu cunoştinţele mele referitoare la domnul preşedinte Băsescu şi domnul Ponta", afirma Condescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici