Curţile şcolilor din Sectorul 1, deschise pentru practicarea activităţilor sportive de către copii

Toţi copiii şi adolescenţii de până la 18 ani domiciliaţi în Sectorul 1 sau care studiază la o unitate de învăţământ de stat de pe raza acestei zone administrative vor avea acces gratuit în curţile şi terenurile de sport în aer liber ale acestora pentru a face sport sau activităţi recreative.

359 afișări
Imaginea articolului Curţile şcolilor din Sectorul 1, deschise pentru practicarea activităţilor sportive de către copii

Sursa foto: Mediafaxfoto

Potrivit unui proiect de hotărâre care va intra pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Sectorului 1 de marţi, 3 august 2021, va fi permis accesul gratuit tuturor copiilor şi adolescenţilor de până la 18 ani, domiciliaţi în Sectorul 1 sau care studiază la o unitate de învăţământ de stat, la curţile şi terenurile de sport exterioare ale unităţilor de învăţământ aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1, cu condiţia ca aceştia să se încadreze în categoria din care unitatea de învăţământ face parte, respectiv: învăţământ preşcolar, primar şi secundar inferior, învăţământ gimnazial, secundar inferior, secundar superior şi învăţământ secundar superior, anunţă Primăria Sectorului 1 al Capitalei.

Pe terenurile de sport cu acces liber se vor desfăşura numai activităţi sportive, individual, în grup sau pe echipe. În unităţile de învăţământ unde nu există spaţiu pentru amenajarea unui teren de sport, accesul se va face pentru activităţi de recreere în spaţiile special amenajate, acolo unde există: şah, table, socializare etc.

Activităţile sportive ce presupun sporturi de masă pe echipe - handbal, volei, baschet, fotbal etc. - sunt interzise în incinta unităţilor de învăţământ care nu au terenuri de sport pentru a evita distrugerile.

Copii cu vârsta de până la 14 ani vor fi însoţiţi obligatoriu de un aparţinător care trebuie să îi supravegheze.

Potrivit proiectului, în zilele din timpul anului şcolar în care au loc cursuri şi în timpul vacanţelor, accesul copiilor la curţile şi terenurile de sport va fi până la ora 20:00 pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie - 31 martie) şi până la ora 22:00 pentru sezonul de vară (1 aprilie - 31 octombrie). Accesul va începe cu o oră după încheierea orelor de curs, a examenelor, olimpiadelor, concursurilor sau festivităţilor şi numai după programul de învăţământ obligatoriu, cât şi al celorlalte activităţi desfăşurate de către unitatea de învăţământ.

În zilele de sâmbătă şi duminică, respectiv în timpul vacanţelor, programul va fi între orele 09:00-13:00 şi 14:00-20:00 pentru sezonul de iarnă şi ora 22:00 pentru sezonul de vară, cu excepţia zilelor în care au loc examene, olimpiade, concursuri, festivităţi sau alte activităţi pe care le desfăşoară unitatea de învăţământ sau autoritatea locală. Acolo unde terenurile de sport şi spaţiile de recreere sunt prevăzute cu nocturnă sau instalaţie de iluminat, programul de acces indiferent de sezon este până la ora 22:00.

Programul de acces va fi afişat într-un loc vizibil din exteriorul incintei de către conducerea unităţii de învăţământ şi va fi publicat pe paginile reţelelor sociale şi pe paginile web ale fiecărei unităţi de învăţământ în parte.

Distrugerea dotărilor, echipamentelor şi spaţiilor aparţinând terenurilor de sport şi a spaţiilor de recreere atrage după sine răspunderea celui care a provocat daunele şi implicit consecinţele prevăzute de reglementările legislaţiei în vigoare şi de regulamentele de ordine interioară ale unităţilor de învăţământ în cauză. Limitarea sau îngrădirea accesului gratuit al utilizatorilor în curţile şi terenurile de sport în aer liber ale unităţilor de învăţământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 constituie contravenţie şi se sancţionează de către Poliţia Locală Sector 1 cu amendă contravenţională cuprinsă între 100 şi 500 de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
copii,
ectorul 1,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici