VIDEO Pasiunea pentru sport nu ţine cont de împrejurări. Dacă nu a ajuns la maraton, un jandarm gălăţean a alergat 10 kilometri în unitate

  • Un jandarm a alergat 10 kilometri în unitatea militară.
  • Acesta nu a putut participa la semimaratonul organizat în oraşul Galaţi.
  • Jandarmul cunoscut pentru că aleargă în curse cu scop umanitar a fost de serviciu şi nu a putut merge la evenimentul tradiţional din Galaţi.
246 afișări

Plutonierul major Cristian Onofrei a început să alerge chiar în momentul în care se dădea startul la cursa din oraş. El a alergat prin curtea unităţii chiar dacă ploua.

„Cu regret, anul acesta Cristi nu a putut participa fizic la ediţia 2021, însă a ales să se înscrie în cursa virtuală. Fiind de serviciu, Cristi a alergat pe o ploaie măruntă în Cazarma Jandarmeriei, pe o distanţă de 10,2 km. L-am întrebat dacă ploaia nu l-a speriat. A zâmbit şi ne-a spus: competiţiile nu ţin cont de condiţiile meteo, ele trebuie să fie aceleaşi pentru toţi, aşa este fair-play. Când s-a dat startul pe Faleză am început şi eu. Şi încă ceva, crezi că mă mai pot numi jandarm dacă mă sperie câteva picături de ploaie?”, scrie pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Galaţi.

Semimaraton Galaţi este un eveniment filantropic, cu caracter sportiv, organizat în fiecare an pe faleza Dunării din oraşul Galaţi. În 2021 evenimentul a ajuns la a opta ediţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici