Dan Voiculescu intră vineri în comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Rahova, la cererea acestuia

Dan Voiculescu intră vineri în comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Rahova, comisia urmând a se întruni şi a analiza solicitarea afaceristului, care va fi de asemenea chemat, pe parcursul zilei, să-şi susţină punctul de vedere, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai închisorii.

1389 afișări
Imaginea articolului Dan Voiculescu intră vineri în comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Rahova, la cererea acestuia

Dan Voiculescu intră vineri în comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Rahova, la cererea acestuia

Reprezentanţi ai Penitenciarului Rahova au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că oficialii din comisia de eliberări condiţionate se vor întruni vineri pentru a analiza solicitarea omului de afaceri Dan Voiculescu de eliberare condiţionată.

Pe parcursul acestei zile, Dan Voiculescu va fi chemat pentru a-şi susţine punctul de vedere în faţa comisiei, vor fi analizate documentele prezente la dosar, iar la final va fi întocmit un proces verbal cu propunerea comisiei.

TITLURILE ZILEI

Potrivit procedurii, propunerea va fi înaintată la începutul săptămânii viitoare la instanţa competentă teritorial, în acest caz Judecătoria Sectorului 5, magistraţii de aici urmând să pronunţe o decizie în primă instanţă în cazul eliberării condiţionate.

Dan Voiculescu este încarcerat la penitenciarul Rahova din august 2014, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la zece ani de închisoare, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti format din magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS. Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

În acest dosar, Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, a fost deja eliberat condiţionat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici