Dana Gîrbovan (UNJR) a dezminţit nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al Justiţiei

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a anunţat, marţi, că nu va fi ea nominalizarea pentru portofoliul de la Ministerul Justiţiei, precizând că, fiind judecător, nu poate ocupa această funcţie.

1553 afișări
Imaginea articolului Dana Gîrbovan (UNJR) a dezminţit nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al Justiţiei

Dana Gîrbovan (UNJR): Nu voi fi eu nominalizarea pentru funcţia de ministru al Justiţiei (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

"În urma mai multor solicitări din partea presei, reafirm public ceea ce am spus şi altor jurnalişti care mi-au cerut un punct de vedere: nu voi fi eu nominalizarea pentru funcţia de ministru al Justiţiei deoarece, judecător fiind, nu pot ocupa o asemenea funcţie. Confirm faptul că am avut o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu în cadrul căreia am discutat şi aspecte ce privesc buna funcţionare a justiţiei şi care au fost cuprinse inclusiv în «Memorandumul privind justiţia». Am găsit din partea premierului o deschidere privind rezolvarea problemelor din justiţie şi aştept din partea viitorului ministru o colaborare instituţională eficientă pentru implementarea soluţiilor incluse în Memorandum", a scris Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), pe pagina sa de Facebook.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat anterior că a avut discuţii cu mai mulţi oameni, printre care şi preşedintele UNJR, în vederea ocupării portofoliului de la Ministerul Justiţiei, în urma plecării lui Florin Iordache.

Şeful Executivului declarase că miercuri va anunţa numele noului ministru al Justiţiei. El a precizat, luni, că are în vedere mai multe nume pentru ocuparea portofoliului Justiţiei, menţionând că viitorul ministru poate fi apolitic, dar poate fi şi un „membru al coaliţiei”, el evitând să precizeze dacă PSD va ceda ALDE portofoliul Justiţiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici