De ce a fost eliberat condamnatul pe viaţă Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali din România

  • Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali ai României, a fost eliberat luna trecută după 23 de ani de detenţie.
  • Acesta a fost condamnat pe viaţă, în 1997, pentru 6 crime.
  • Tribunalul Mehedinti spune că bărbatul a meritat să fie eliberat pentru că a stat suficient în detenţie pentru a se reabilita.
  • Este acelaşi tribunal care a eliberat un alt condamnat pe viaţă: Ion Turnagiu, bărbatul care a incendiat fata de 17 ani.
24163 afișări
Imaginea articolului De ce a fost eliberat condamnatul pe viaţă Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali din România

De ce a fost eliberat condamnatul pe viaţă Marius Csampar. Sursa: Marius Csampar/ Facebook

Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali ai României, a fost eliberat în luna mai. Una dintre crimele lui a avut loc în 31 decembrie 1996, când a intrat în casa unei bătrâne de 84 de ani din Otopeni. Csampar şi alt bărbat au bătut-o pe bătrână cu pumnii şi picioarele, după care au furat din casă o oală cu sarmale, carne, 10 litri de vin, veselă, lenjerie de pat şi 95.000 de lei. Ei au ascuns lucrurile şi banii într-un canal, unde locuia celălalt atacator. Altă victimă a fost un om al străzii, pe care l-a decapitat şi l-a aruncat în parcul IOR din Capitală. 

În cei 22 de ani de detenţie, Marius Csampar a fost sancţionat disciplinar de mai multe ori, însă în 2014 s-a oprit din a mai face probleme. De fapt, cei mai mulţi dintre deţinuţi devin disciplinaţi cu câţiva ani înainte să ceară eliberarea condiţionată.

Marius Csampar a avut 6 analize pentru eliberare condiţionată. Bărbatul a  muncit în închisoare, însă din 1997 a adunat doar 201 zile de câştig.

„Pe cale de consecinţă, stăruinţa în muncă nu este o condiţie îndeplinită”, spune Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prima instanţă care i-a refuzat cererea.

Judecătorii care i-au respins iniţial eliberarea spun că „se observă din trecutul petentului că nu şi-a însuşit valorile sociale prin aplicarea unor sancţiuni penale şi scopul reeducării persoanei condamnate nu a fost atins”.

Judecătorii Daniel Zaharia şi Mihaela Popescu de la Tribunalul Mehedinţi (unde a mers Csampar pentru apel) au admis cererea lui şi au spus: „Dacă la nivelul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin s-a considerat că persoana privată de libertate Csampar Marius poate să execute pedeapsa în regim deschis cu posibilitatea de a presta muncă în exteriorul penitenciarului fără să fie supravegheat, atunci cu atât mai mult tribunalul consideră (...) că este un deţinut disciplinat”.

Condamnatul şi-a îmbunătăţit conduita pe parcursul executării pedepsei, spun magistraţii: „Tribunalul consideră că perioada de pedeapsă executată de la data de 17.04.1997 până în prezent este suficientă pentru a acorda condamnatului beneficiul liberării condiţionate în scopul îndreptării şi resocializării sale”.

Tot Tribunalul Mehedinţi este instanţa care l-a lăsat în libertate pe Ion Turnagiu, condamnat pe viaţă pentru 5 crime. El a fost eliberat condiţionat anul trecut şi în urmă cu câteva zile a incendiat o fată de 17 ani.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a cerut Inspecţiei Judiciare verificări în privinţa modului în care au fost admise eliberările condiţionate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici