De la hamace şi toalete în parc până la staţii inteligente. Ce îşi doresc sibienii în oraşul lor

Hamace şi toalete în parcurile oraşului şi staţii de autobuz inteligente, dar şi reţea wi-fi în spaţiile publice sau defibrilatoare automate – sunt doar câteva dintre proiectele depuse de sibieni, în cadrul proiectului de bugetare participativă lansat de primărie.

542 afișări
Imaginea articolului De la hamace şi toalete în parc până la staţii inteligente. Ce îşi doresc sibienii în oraşul lor

De la hamace şi toalete în parc până la staţii inteligente. Ce îşi doresc sibienii în oraşul lor

Pe site-ul dedicat bugetării participative, lansat de Primăria Sibiu pentru acest an, sunt prezentate 141 de proiecte depuse de cetăţeni. Valoarea maximă a unui proiect nu trebuie să depăşească 150.000 de euro.

S-au depus proiecte pentru şase categorii – Alei, trotuare şi zone pietonale, Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei, Spaţii verzi şi locuri de joacă, Amenajare spaţii publice (mobilier urban etc.), Educaţie şi Smart City.

Un sibian îşi doreşte ca Parcul Sub Arini, cel mai mare parc din oraş, să aibă o zonă cu hamace.

„Ne dorim zone de relaxare cu hamacul, în care copacii să fie protejaţi şi curăţenia să fie păstrată”, spune cel care a depus proiectul şi care propune achiziţionarea a aproximativ 100 protecţii de copac (treehuggers pentru hamace) pentru 50 de hamace. De asemenea, pentru a păstra curaţenia, sibianul propune amplasarea unor coşuri de gunoi în zonă. Valoarea proiectului este de 600 de euro.

Tot în Parcul Sub Arini, o sibiancă a depus un proiect pentru trei tiroliene, valoarea proiectului fiind de 70.000 de euro.

Sibienii îşi mai doresc o terasă panoramică pe Dealul Guşteriţei, locul de unde se vede tot oraşul, valoarea proiectului depus pe bugetare participativă fiind de 150.000 de euro.

Semafoare cu buton, parcări rezidenţiale cu abonament, panouri fonoabsorbante şi/sau fonoizolante, transport în comun pentru elevi sunt alte proiecte depuse de sibieni pentru oraşul lor.

De asemenea, un alt sibian a depus un proiect prin care cere finanţare pentru montarea de defibrilatoare automate externe în locuri publice, teren de baschet în oraş sau o clinică şi un adăpost pentru animalele abandonate.

Oamenii îşi mai doresc echipamente de fitness în parcuri şi un cinematograf în aer liber ori bănci pentru încărcarea dispozitivelor mobile şi toalete automate, cu autocurăţare şi dezinfectare. Un astfel de proiect prevede toalete publice inteligente în Parcul Sub Arini şi în Parcul Astra, din centrul oraşului, iar alt proiect propune amenajarea unor toalete publice în parcurile din cartiere.

Anul trecut, 150 de sibieni au depus proiecte pe bugetare participativă, care au fost votate de peste 8.000 de oameni. Proiectele depuse anul acesta vor intra într-un proces de votare şi cele care vor întruni cel mai mare număr de voturi vor fi implementate începând cu 2020.

Taguri:
hamac,
parc,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici