Dean Thompson şi 300 de voluntari români şi americani vor strânge gunoaie de pe plaja din Mamaia

Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson, şi aproximativ 300 de voluntari, între care militari români şi americani, angajaţi ai Ambasadei SUA, sportivi şi elevi de liceu, vor participa, sâmbătă, la o acţiune de curăţare a plajelor din staţiunea Mamaia.

195 afișări
Imaginea articolului Dean Thompson şi 300 de voluntari români şi americani vor strânge gunoaie de pe plaja din Mamaia

Dean Thompson şi 300 de voluntari români şi americani vor strânge gunoaie de pe plaja din Mamaia (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, acţiunea va avea loc sâmbătă, între orele 10.00 şi 13.00, pe plaje din staţiunea Mamaia, cu ocazia Zilei Internaţionale de Curăţare a Plajelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson, va participa la eveniment alături de circa 300 de voluntari: locuitori şi reprezentanţi ai autorităţilor din Constanţa, sportivi consacraţi ai Constanţei, elevi de la Colegiul Naţional «Mircea cel Bătrân» şi de la Clubul Sportiv «Farul» Constanţa, reprezentanţi ai forţelor armate americane şi române, precum şi angajaţi ai Ambasadei SUA", se precizează în comunicat.

TITLURILE ZILEI

Ziua Internaţională de Curăţare a Plajelor, celebrată în 19 septembrie, este un eveniment care vrea să atragă atenţia asupra gunoaielor aruncate în mări şi oceane, care afectează sănătatea oamenilor, a florei şi faunei, precum şi resursele care depind de sănătatea apelor. În ajunul conferinţei dedicate oceanelor, care va avea loc în 5 şi 6 octombrie, în Santiago, Chile, Departamentul de Stat şi ambasadele SUA din întreaga lume sprijină acţiunile de curăţare a plajelor. SUA depun eforturi susţinute în trei direcţii importante ale administrării mediului marin: poluarea marină, acidifierea oceanelor şi pescuitul sustenabil.

Şi anul trecut, în 27 septembrie, aproximativ 100 de voluntari au participat la o acţiune similară, la care a luat parte şi Dean Thompson, pe o plajă din Năvodari. Deşi a fost vreme urâtă, cu vânt, ploaie şi temperaturi de aproximativ 10-12 grade, voluntarii s-au prezentat pe plaja de la Năvodari şi, timp de patru ore, au adunat gunoiul pe o distanţă de patru kilometri, reuşind să strângă, în 300 de saci din plastic, apoximativ cinci tone de hârtii, ambalaje, pet-uri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici