Decizia Curţii de Apel Craiova în cazul lui Ştefan Risipiţeanu, complicele lui Gheorghe Dincă

  • Complicele lui Gheorghe Dincă, Ştefan Risipiţeanu, trimis în judecată în dosarul Caracal, rămâne în arest
  • Decizia aparţine judecătorilor Curţii de Apel Craiova
  • Risipiţeanu a cerut judecătorilor Curţii de Apel Craiova să-l pună în libertate
1973 afișări
Imaginea articolului Decizia Curţii de Apel Craiova în cazul lui Ştefan Risipiţeanu, complicele lui Gheorghe Dincă

Decizia Curţii de Apel Craiova în cazul lui Ştefan Risipiţeanu, complicele lui Gheorghe Dincă

Potrivit unor surse judiciare, Ştefan Risipiţeanu a formulat singur contestaţia împotriva deciziei luate de magistraţii Tribunalului Olt în data de 7 februarie.

El le-a cerut judecătorilor Curţii de Apel Craiova să-l pună în libertate. Magistraţii au respins, luni, cererea, ca fiind nefondată.

Cererea lui Risipiţeanu a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova pe 12 februarie, dar la primul termen din completul de judecători a făcut parte şi soţia prim-procurorului DIICOT Craiova, iar dosarul a fost instrumentat iniţial de DIICOT Dolj.

Judecătoarea a refuzat să judece cauza, iar dosarul a fost amânat.

Potrivit hotărârii instanţei, Ştefan Risipiţeanu trebuie să plătească 80 de lei, cheltuieli de judecată, în dosarul contestaţiei.

El a fost reprezentat, luni, de un apărător din oficiu, pentru care statul va suporta cheltuieli de 313 lei, potrivit deciziei Curţii de Apel Craiova, de luni, 17 februarie.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimişi în judecată în data de 15 ianuarie, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre. Potrivit procurorilor DIICOT, Dincă a răpit-o, în 14 aprilie 2019, pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, a dus-o la casa sa din Caracal, unde a ţinut-o timp de trei zile imobilizată de pat, legată la ochi şi a violat-o de mai multe ori.

În 24 iulie 2019, Dincă a răpit-o din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, şi a dus-o la locuinţa sa din Caracal. Şi cea de-a doua victimă a fost imobilizată de pat cu un lanţ, legată şi violată.

El este acuzat că a sunat familia tinerei pentru a induce ideea că aceasta a plecat din România, iar când s-a întors acasă, acesta a observat că fata a reuşit să desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră. Atunci, Dincă a lovit-o, a sugrumat-o provocând decesul, apoi i-a ars trupul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici